Sceneta Capra de Anul Nou. Vezi versurile:

Sceneta Capra de Anul Nou. Vezi versurile:

Tradiția jocului „Sceneta Capra” de Anul Nou este una dintre cele mai iubite și vechi obiceiuri din folclor, care aduce în casele oamenilor spiritul sărbătorilor și al bucuriei. Această scenetă, ce are la bază o mască ritualică a caprei, se joacă în ajunul Anului Nou și este o formă de colindă, cu rădăcini adânci în mitologia și tradițiile străvechi ale poporului.

Vezi și : Urături de Anul Nou 2025

Personajul caprei, simbol al fertilității, al unui an nou plin de recolte bogate și al unei vieți prospere, este însoțit de un grup de tineri care, prin cântece și dansuri, aduc un mesaj de binecuvântare și de urări de sănătate, noroc și împliniri. Jocul este o celebrare a vieții, o împrospătare a tradițiilor și un mod de a întări legăturile comunității, păstrând în același timp atmosfera festivă a serii de Anul Nou.

Tot alaiul : moșneagul, baba, vânătorul, doctorul, ciobanul
 Moșneagul:
 Ța, ța, ța, căprito, ța,
 Că pun mâna pe nuia!
 Și nuiaua-i de cireș,
 N-ai să știi pe und-să ieși!
 Ța, ța, ța, căprițo, ța!
 Nu te da nu te lăsa!
 Că de când te-am cumpărat
 Mult necaz tu ne-ai mai dat
 Și cerând mereu la fân
 M-ai facut un moș bătrân.
 Ța, ța, ța, căprito, ța,
 Ța, ța, ța, la munte ța,
 Dar de când te-ai liniștit
 Vânătorul te-a zărit,
 Pușca la ochi a luat
 Și pe tine te-a-mpușcat.
 Vânătorul: 
(Pune pușca la
 ochi și se face că trage.)
 Poc!!!
 (Capra cade la pământ si
 rămâne nemișcată).
 Moșneagul:
 Of, of, of și iară of!
 Omule, cu ce-am greșit,
 Capra de mi-ai omorât?
 M-ai lăsat un om sărac
 Fără capră ce mă fac?
 Capra noastră dădea lapte
 Și mâncam noi doi cât șapte.
 Hai, mai babă, tu ce zici?
 La vară mâncăm urzici?
Baba:
 Încotro s-o apucăm?
 N-avem ce să mai mâncăm.
 Vanatorul:
 Tot sĂ plângeți cât ați vrea!
 Ce-a cătat în iarba mea?
 Hai, grăbiti-vă acum
 Și vă căutați de drum!
 Ciobanul:
 Ce vă târguiți așa?
 Vi s-a intamplat ceva?
 Moșneagul:
 Mi-a ucis capra aici,
 Și-am rămas oameni calici.
 Ciobanul:
 Bucurați-vă îndată
 Eu v-o cumpăr așa moartă!
 Că sunt negustor de piei
 Și-mi trebuie blana ei!
 Spuneți câți bani vreți pe ea,
 Și-mi caut de treaba mea.
 Moșneagul:
 Două mii de lei să-mi dai,
 Și-o baniță de mălai.
 Ciobanul:
 Eu îți dau o mie de lei
 Ș-o baniță de ulei.
 Cer un doctor, meșter mare,
 Să puie capra-n picioare!
 Doctorul:
 Eu sunt doctor cu renume,
 Ce treabă aveți cu mine?
Ciobanul:
 Domnu' doctor, medic mare
 Să-mi pui capra pe picioare
 Și cât ceri, să-mi spui îndată,
 Că eu nu sunt rău de plată.
 Doctorul:
 Să vedem ce are capra,
 Că apoi iți spun eu plata.
 Capra voastra nu e moartă
 Ci ea este leșinată.
 Ce vrei tu, căprița ? apă ?,
 Stai un pic și mai așteaptă!
 De vrei pâine,
 N-am la mine!
 Nu ți-i foame?
 Vrei bomboane?
 (În acest moment capra
 sare in picioare și joacă vioaie).
 Tot grupul de jucatori:
 Am tot plâns și am oftat
 Dar căprița s-a-ndreptat.
 Ța, ța, ța, căpriță, ța,
 Joacă și nu te muia!
 Nu te-anina-n podele
 Că rămâi fără cordele!
 Am o capră, n-am o sută
 Și mi-i drag că mă ascultă!
 Dacă nu m-ar asculta
 Altă capra mi-aș lua!
 Ța, ța, ța, la munte ța,
 Ța, ța, ța, la munte verde!
 Unde lupul nu te vede!
 De Anul Nou cu noroc
 Și vin mult în poloboc!
 Iar la anul când venim,
 Mai bogați să vă găsim!
 La Anul și La Mulți Ani!

Articole similare