În vederea consolidării protecției consumatorilor și facilitării accesului populației la servicii financiare moderne, Guvernul a aprobat proiectul de Lege privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază.
Proiectul prevede crearea unei platforme online publice, administrată de Comisia Națională a Pieței Financiare, care va permite compararea comisioanelor percepute de bănci și alți prestatori de servicii de plată. Totodată, sunt stabilite reguli clare pentru transferul unui cont de plăți de la un prestator la altul, simplificând procesul pentru consumatori.
De asemenea, persoanelor fizice le va fi garantat accesul la un cont de plăți cu servicii de bază, care va permite efectuarea transferurilor, încasărilor și depunerilor de numerar, contribuind astfel la creșterea incluziunii financiare.
Implementarea noilor prevederi va spori transparența comisioanelor, va încuraja concurența între prestatorii de servicii de plată și va oferi cetățenilor mai multă flexibilitate și siguranță în utilizarea serviciilor financiare.