Publică un anunț
piatasud.md

Tatiana, strămutată forțat din Voznesensk, regiunea Nikolaev: „Sunteți adevărați eroi ai vieții mele”

Tatiana, strămutată forțat din Voznesensk, regiunea Nikolaev: „Sunteți adevărați eroi ai vieții mele”

Circa 350 de refugiați și persoane strămutate din Ucraina, stabilite în raionul Cahul, au beneficiat de asistență juridică acordată de organizația neguvernamentală „Pas cu Pas regiunea Sud”. Ei au fost instruiți cum să-și protejeze drepturile și să aibă acces la sistemul de drept al Republicii Moldova. 

Beneficiari/e ai/ale sesiunilor de informare au fost tineri și tinere, femei și bărbați, persoane de diferite naționalități, refugiate din Ucraina. În cadrul discuțiilor au fost abordate diverse aspecte din domeniul drepturilor omului. Informațiile au fost prezentate prin metode interactive și participative, pentru a înlesnit identificarea cazurilor de lezare a drepturilor și cunoașterea căilor de acces la justiție.  Participanții/tele și-au dezvoltat abilitățile practice și cunoștințele juridice, astfel încât să-și poată revendica drepturile.

De asemenea, în cadrul proiectului menționat, mai mulți beneficiari/re ai/ale „Pas cu Pas regiunea Sud” au fost ajutați/te să-și rezolve problemele cu caracter juridic sau legate de șederea lor în țara noastră. Este și cazul Marianei. Are 40 de ani și este cetățeană a Republicii Moldova. În anul 2005, Mariana s-a stabilit cu traiul în Ucraina, unde și-a întemeiat o familie și a născut un copil. Când a început războiul, Mariana s-a întors în Republica Moldova, împreună cu fiul ei de 17 ani. Echipa „Pas cu Pas regiunea Sud” a ghidat-o cum să obțină certificatul de naștere moldovenesc al fiului, iar ulterior și alte acte de identitate, pentru ca să-și poată exercita pe deplin toate drepturile cetățenești.  

Tatiana este o altă beneficiară a ONG-ului „Pas cu Pas regiunea Sud”, strămutată forțat din Voznesensk, regiunea Nikolaev. Ea a beneficiat de asistență medicală gratuită și măsuri de protecție socială. Când s-a refugiat în țara noastră, Tatiana era însărcinată și nu dispunea de toate actele legale. După nașterea copilului, a fost ajutată să obțină certificatul de naștere al copilului, să depună o cerere pentru a obține o indemnizație unică oferită de către Oficiul Teritorial de Asigurări Sociale, să-și perfecteze actele de care este nevoie, pentru a beneficia de protecție socială. 

Tatiana este foarte recunoscătoare echipei AO „Pas cu Pas regiunea Sud”: „Fără ajutorul vostru nu știu cum aș fi putut trece prin această experiență. În fiecare zi am simțit sprijinul unor profesioniști dedicați și plini de empatie, care mi-au oferit nu doar asistență, dar și susținere morală. Sunteți adevărați eroi ai vieții mele și vă voi fi întotdeauna recunoscătoare pentru ajutorul acordat”. 

Membrii AO„Pas cu Pas regiunea Sud” împărtășesc bucuria persoanelor strămutate forțat din Ucraina, pe care i-au sprijinit ca să-și rezolve probleme de importanță vitală pentru ei, având satisfacția lucrului bine făcut și a contribuției la ameliorarea situației beneficiarilor. În cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului la justiție pentru a trăi în demnitate”, echipa „Pas cu Pas regiunea Sud” a acumulat cunoștințe și abilități noi, dar și experiențe inedite, astfel devenind mai pregătită să realizeze proiecte noi și facă față provocărilor.

Acțiunile au fost desfășurate de către AO „Pas cu Pas regiunea Sud”, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea accesului la justiție pentru a trăi în demnitate”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Centrul de Drept al Avocaților, cu sprijinul financiar al Germaniei.

Articole similare