Publică un anunț
piatasud.md

Peste 97 000 lei – atât a cheltuit Consiliul Raional Cahul pentru organizarea Zilei lucrătorului medical

Peste 97 000 lei – atât a cheltuit Consiliul Raional Cahul pentru organizarea Zilei lucrătorului medical

La data de 14 iunie, într-un local din apropierea municipiului Cahul, Consiliul Raional Cahul a organizat un eveniment dedicat Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului. La eveniment au fost invitați lucrători medicali din diverse instituții medicale din raionul Cahul, consilieri raionali și angajați din aparatul președintelui raionului Cahul.

Potrivit Dispoziției Nr. 113 din 13 iunie 2024, au fost efectuate cheltuieli în sumă de 97 500 lei. Devizul de cheltuieli vedeți mai jos:

– Arenda localului: 29890,00 lei;
– Alimentația: 150 pers. x 255.00 lei = 38200,00 lei;
– Diplome: A4-30 buc. x 250.00 lei = 7500,00 lei; A4 – 2 buc. x 150.00 lei = 300.00 lei, A5- 8 buc. x 120.00 lei = 960.00 lei;
– Copaci 4 buc. x 700.00 lei=2800.00 lei
– Rame: 20 buc. x 40.00 lei = 800,00 lei;
– Flori: 150 buc. x 50.00 lei = 7500,00 lei;
– Prestări servicii de moderare: 1 pers. x 1700,00 lei =1700,00 lei.
– Suvenire (produse de panificare) 160 buc. x 62.5 lei = 7850,00 lei.

Reamintim că de Ziua lucrătorului în domeniul Cultură, Consiliul Raional a organizat deasemenea un eveniment în același local, unde cheltuielile pentru eveniment au constituit 83 325 lei.

Vezi și: Cât a costat Gala Culturii Consiliului Raional

Menționăm, sărbătoarea profesională de Ziua lucrătorilor medicali și a farmaciștilor este un eveniment tradițional pentru Administrația Publică Locală. Anii precedenți, acest tip de evenimentele desfășurau în incinta palatului de Cultură N. Botgros din mun. Cahul, cu sala plină, fiind invitați și interpreți autohtoni.

Vezi cum a avut loc evenimentul în anul 2022 Reportaj foto// Lucrătorii medicali și farmaciștii – felicitați de autorități la Cahul.

Vezi cum a avut loc evenimentul în anul 2023 FOTO// Ziua profesională a Lucrătorului Medical și a Farmacistului sărbătorită la Cahul.

Precizăm că datele privind cheltuielile publice sunt monitorizate prin intermediul Registrului Actelor Locale, iar cum despre cum fiecare cetățean poate urmări procesul decizional și alocările de finanțe publice, puteți citi aici.

Articole similare