Comisia pentru Situații Excepționale a dispus mai multe prevederi cu aspect juridic

Comisia pentru Situații Excepționale a dispus mai multe prevederi cu aspect juridic

Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a Republicii Moldova, întrunită astăzi în şedinţă, nu a introdus noi restricţii, însă a dispus mai multe prevederi ce ţin de aplicarea justiţiei în stare de urgenţă, conform prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi, preşedintele CSE, care a ţinut un briefing după şedinţa Comisiei, transmite MOLDPRES.

Potrivit premierului în exerciţiu, pe perioada stării de urgenţă, nu pot fi sechestrate, urmărite, mărfuri de bun personal necesare debitarului. Printre acestea se numără mobilier, obiecte importante pentru viaţă, bunurile copiilor, ordinele, medaliile, inventarul de muncă, animalele, terenurile de pământ, produsele alimentare etc.

De asemenea, a fost extinsă pe o perioadă dublă durata examinării petiţiilor, plângerilor, solicitărilor de informaţii ş.a. „Acest lucru este necesar, deoarece funcţionarii publici şi angajaţii instituţiilor publice activează în proporţie de 30 la sută cu prezenţă fizică la birou şi vor avea nevoie de mai mult timp pentru examinarea şi verificarea cererilor şi demersurilor indicate”, a excplicat Aureliu Ciocoi.

Potrivit președintelui CSE, pe perioada stării de urgenţă, din raţionamente economice, se suspendă dreptul la acordarea premiilor unice, cel puţin pentru funcţionarii publici şi angajaţii din structurile de stat.

Tot în şedinţa de astăzi, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis scutirea de taxe vamale, de import şi alte plăţi de rigoare pentru un lot de 182 de mii de vaccin de tipul Sputnik-V, care va fi adus în Republica Moldova cu titlu de donaţie din partea Federaţiei Ruse, dintre care 62 de mii de vaccinuri sunt destinate regiunii transnistrene.

În perioada stării de urgenţă (1 aprilie – 30 mai 2021) dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.

Articole similare