Deciziile adoptate de către Consiliului raional Cahul în urma ședinței din data de 25 februarie 2021
Pentru data de 25 februarie a fost anunțată convocarea ședinței extraordinare a Consiliului raional Cahul, pe ordinea de zi figurând 21 proiecte de decizii.
În cele ce urmează vom încerca să prezentăm cele mai importante decizii aprobate la acea ședință de către aleșii locali.
Decizia Nr.01/02-V cu privire la corelarea bugetului raional Cahul pentru anul 2021 a fost adoptată la data de 25 februarie 2021. Aceasta vizează aprobarea bugetului raional Cahul pentru anul 2021 ( în a doua lectură) , cu bugetul de stat pe anul 2021 și se stabilesc venituri și cheltuieli în sumă de 330336,2 mii lei, inclusiv și transferuri de la bugetul de stat, în sumă de 307086,4 mii lei.
Potrivit deciziei Nr. 01/03-V , se aprobă rectificarea bugetului raional Cahul pentru anul 2021, la venituri și cheltuieli spre majorare cu suma de 1573700 lei (echivalent al 90 758 dolari SUA). Astfel, venitul are proveniența din granturile capitale primite de la guvernele altor state, grant obținut de către Liceul Teoretic ,, Dmitrie Cantemir” din mun. Cahul, în cadrul proiectului ,, KUSANONE”, finanțat de către Ambasada Japoniei în Republica Moldova. Banii alocați sunt destribuiți pentru ,, Reparații capitale ale clădirilor, pentru lucrări de instalare a tîmplăriei din PVC la Liceul Teoretic ,, Dmitrie Cantemir” din municipiul Cahul.
Prin decizia Nr.01/04-V din 25 februarie 2021, se alocă mijloace financiare din fondul de rezervă. Suma alocată constituie 110000,00 mii lei și este destinată pentru acordarea ajutorului financiar unic pentru patru persoane ce suferă de oncologii. Ținem să menționăm că unul dintre acei patru este un consilier rational.
La aceeași dată a fost adoptată decizia Nr. 01/12-V, prin care se accept preluarea cu titlu gratuit, din proprietatea statului ( administrarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării ) în proprietatea public a raionului Cahul și administrarea Direcției generale învățământ, a dezinfectantului lichid pentru mâini, în sumă de 677625 lei, necesar pentru prevenirea și controlul infecției COVID -19 în instituțiile de învățământ preșcolar, primar și secundar.
Prin decizia nr.01/14-V adoptată la data de 25 februarie 2021, se autorizează casarea mijloacelor fixe aflate în gestiunea IP Liceul Teoretic ,, A. Mateevici”, satul Alexandru Ioan Cuza, în sumă de 61 668,38 lei.
Decizia Nr. 01/15-V din 25 februarie, prevede transmiterea din proprietatea publică și administrarea Consiliului Raional Cahul în proprietatea statului și administrarea Direcției Regionale SUD a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a Catargului L-16m, C61/1-20,în sumă de 18820,00 lei.
O nouă numire în funcție are loc prin Decizia Nr. 01/18-V din data de 25 februarie. Astfel se numește doamna Cornelia Prepeliță în funcția de secretar al Consiliului Raional Cahul, începând cu 04 martie 2021, pe o perioadă de 1 an.
În aceeași dată, este emisă și decizia Nr.01/19-V, prin care se aprobă reamplasarea Serviciului de Asistență Psihopedagogică din cadrul Direcției generale învățământ Cahul, din sediul Școlii Primare ,, Alexandru Donici”, mun. Cahul, în sediul Centrului social de zi pentru copii cu dizabilități, în scopul lărgirii, diversificării și îmbunătățirii spectrului de servicii pentru copii cu dizabilități.
Decizia Nr.01/20-V din 25 februarie 2020, permite IMSP Spitalul Raional Cahul de a iniția procesul de elaborare a documentației pentru proiectarea construcției capitale a clădirii de amplasare a farmaciei, laboratorului clinic-diagnostic, blocului de sterilizare și autoclavare și administrației Spitalului Raional, aprobându-se redistribuirea financiară de către fondator în sumă de 2 460 000 lei, pentru cofinanțarea construcției.
La data de 25 februarie 2021, s-a mai emis și decizia Nr 01.21-V, cu privire la convertirea datoriilor în aport în capital social. Transmiterea către Consiliul Raional Cahul (fondator cu cota parte 82,5% din capital social) a datoriilor S.A. ,,Fabrica de Brînzeturi din Cahul” față de furnizori. Stingerea datoriilor în sumă de 500,0 mii lei se va efectua din contul mijloacelor bugetare ale soldului disponibil înregistrat la 31 decembrie 2020.
Acest articol este produs cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a 5 autorități publice locale din raionul Cahul”, implementat de A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.