Din 1 septembrie intră în vigoare modificări la Legea cu privire la avocatură

Din 1 septembrie intră în vigoare modificări la Legea cu privire la avocatură
© Imagine simbol

Candidații admiși în profesia de avocat vor avea la dispoziție 30 de zile de la emiterea hotărârii Comisiei de licențiere a profesiei de avocat, pentru a depune la Ministerul Justiției cererea de eliberare a licenței.

Prevederea se va aplica începând cu 1 septembrie 2024, atunci când intră în vigoare o serie de articole din Legea nr. 138/2024 pentru modificarea unor acte normative – aspecte privind profesiile juridice. Anterior, un termen stabilit pentru această procedură nu exista. După obținerea licenței, avocatul are la dispoziție 60 de zile pentru a solicita înregistrarea unei forme de organizare, conform art. 29 din Legea nr. 1260/2002 privind avocatura.

Candidații acceptați în profesie până la data modificărilor legislative, care au susținut examenele de admitere, de atestare sau de calificare în una dintre profesiile juridice conexe, ori au promovat concursul de angajare, dar nu au solicitat eliberarea actului care le conferă dreptul de a exercita meseria, au un termen limită în care pot face acest lucru. Ei au la dispoziție 6 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor, pentru a solicita eliberarea actului.

Legea nr. 138 din 06-06-2024 pentru modificarea unor acte normative (unele aspecte privind profesiile juridice conexe): https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143887&lang=ro

Articole similare