Ministrul Sănătăţii: Mă mândresc că la Cahul s-a reuşit într-un timp scurt o performanţă frumoasă la nivelul spitalului
Declaraţiile aparţin Ruxandei Glavan, Ministrul în exerciţiu a Sănătăţii, şi au fost făcute la inaugurarea secţiei de RTI în cadrul Spitalului din oraş.
„Sunt pătrunsă de un profund sentiment de satisfacţie şi mulţumire pentru că văd în ce condiţii poate exista un spital raional, în condiţiile când există voinţă, atunci când există dorinţa celor care sunt la conducerea raionului, la conducerea spitalului pentru a vă organiza condiţii decente, normale de muncă pentru dumneavoastră cât şi pentru pacienţii dumneavoastră” s-a adresat doamna Ministru medicilor Spitalului raional Cahul.
În cadrul vizitei în raionul Cahul, doamna Ministru a menţionat că se pregătesc modificări privind modul de salarizare a angajaţilor din sistemul medical, salarizarea urmând să se axeze pe performanţă.
„Ne propunem să existe o majorare a salariilor, să existe o transparenţa în salarii, să existe acei indicatori de performanţă ca fiecare dintre medici să se simtă răsplătiţi pe măsura efortului care îl faceţi” a specificat doamna Glavan.
Totodată, doamna Ministru a apreciat şi activitatea conducerii instituţiei medicale: „Mă mândresc cu faptul că la Cahul s-a reuşit într-un timp scurt o performanţă frumoasă la nivelul spitalului. Am toată încrederea că spitalul raional Cahul are un viitor frumos pentru că aveţi un manager care înţelege cum trebuie să cheltuiască banii pe care îi primeşte, care înţelege că pentru a merge înainte trebuie să facem schimbări iar schimbări fără reforme, cât de dureroase nu ar fi, nu se pot face”.
Aceasta, a îndemnat personalul medical să încurajeze conducerea spitalului şi a menţionat că Ministerul Sănătăţii întreprinde toate măsurile ca începând cu anul 2016 instituţiile medicale să primească mai mulţi bani, sa fie contractaţi la capacitate maxima.
Precizăm că Secţia Reanimare şi terapie Intensivă a Spitalului Raional Cahul a fost inaugurată recent. Aceasta fiind transferată într-un loc nou, completamente reparat şi dotat cu aparataj modern, iar pentru aceasta din bugetul naţional şi local au fost cheltuiţi peste 2 mil. de lei.
De menţionat că în cadrul Spitalului Raional Cahul, Secţia Reanimare şi Terapie Intensivă activează din anul 1986.