Peste 300 mii de pacienți! Sanatoriul „Nufărul Alb” din Cahul împlinește 40 de ani | VIDEO

Totul a început în perioada anilor 60, când apele minerale cu proprietăți curative deosebite au fost descoperite la Cahul. În 1965, o echipă de prospectori din Cahul a forat o sondă arteziană, formând astfel Lacul Sărat, esențial pentru viitorul sanatoriului.

Construcția sanatoriului a început la sfârșitul anilor ’70, lângă izvoarele termale de apă minerală cu temperaturi de 36°C, asemănătoare cu cele de la Mațesta, Rusia. Complexul includea o policlinică balneologică, un hotel, un restaurant și spații pentru evenimente culturale și de divertisment.

„Când am venit in 1984 in cahul aici finisau amenajarea acestei policlinici.. era tot gol, erau șanțuri  lăsate de constructori, nu era nici o clădire care este acum. Primii ani erau grei deoarece nimeni nu cunoștea lucrul în sistemul sanatorial, selectam colectivul, erau specializări, îi instruiam” spune Vasile Scutelnic, ex director. 

La 11 iunie 1984 policlinica balneară a primit la tratament primii pacienți. Pe 3 iulie 1984, sanatoriul și-a deschis oficial porțile, urmat de inaugurarea blocului de cazare în 1985, cu o capacitate de 200 de locuri. În martie 1986, capacitatea a fost extinsă cu încă 306 locuri. În 1992, Sanatoriul Drujba a primit un nume nou – Sanatoriul „Nufărul Alb” din Cahul.

„Timp de 40 de ani, echipa de profesioniști de diferite generații dăruiește oamenilor bunătate și sănătate. Îi felicităm pe toți care pun suflet în prosperarea Sanatoriului Nufărul Alb spune Alexandr Scutelnic, actualul director.

Astăzi, Sanatoriul „Nufărul Alb” din Cahul rămâne un simbol al sănătății și al speranței, oferind tratamente de calitate și o experiență de neuitat pentru toți cei care îi trec pragul.

Articole similare