Publică un anunț
piatasud.md

Tânără împușcată în cap de fostul concubin, la Cantemir

Tânără împușcată în cap de fostul concubin, la Cantemir

O tânără se zbate între viață și moarte, după ce a fost împușcată în cap de către fostul său concubin. Incidentul a avut loc luni, 14 iunie, în jurul orei 20:30 în localitatea Tartaul din raionul Cantemir, transmite deschide.md.

Potrivit datelor preliminare, victima este o tânără în vârstă de 29 de ani. Fostul concubin al acesteia, un tânăr în vârstă de 31 de ani, din localitatea Lingura, din același raion, a venit aseară la ea ca să o aducă acasă pe fiica lor.

Ulterior, între cei doi foști concubini s-a iscat o ceartă, în urma căruia tânărul a scos un pistol confecționat artizanal din care a efectuat două împușcături în direcția fostei sale concubine.

Unul dintre cele două gloanțe au nimerit-o în cap pe femeie, iar aceasta a fost preluată de o ambulanță și transportată în stare gravă la spital.

Mama victimei a fost cea care a sesizat poliția despre acest caz. Oamenii legii au stabili la fața locului că bărbatul deținea ilegal pistolul cu calibrul de 4,5 mm din care a tras în fost asa concubină.

Dânsul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost intentată o cauză penală.

Articole similare