O filială a Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse, Bulgaria, va fi constituită în R. Moldova

O filială a Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse, Bulgaria, va fi constituită în R. Moldova
© Imagine simbol

În orașul Taraclia va fi constituită o filială a Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse. Parlamentul a ratificat un acord în acest sens între Guvernul R. Moldova și Guvernul R. Bulgaria pe 8 noiembrie, după cum se arată într-un comunicat al legislativului, transmite zdg.md.

Urmare a ratificării Acordului, Guvernul Republicii Moldova va oferi posibilitatea părții bulgare de a folosi în comodat bunurile Universității de Stat din Taraclia, având responsabilitatea de a suporta cheltuielile comunale și de deservire a acestora. 

Potrivit proiectului, atât cei circa 150 de studenți ai Universității de Stat „Grigore Țambalac”, cât și personalul academic și cel nedidactic își vor continua activitatea în cadrul noii filiale. Totodată, în noua instituție de învățământ va exista posibilitatea studierii cu finanțare de la bugetul de stat, conform planului de admitere aprobat de autoritățile din Republica Moldova.

Filiala universității bulgare va fi finanțată din bugetul Universității „Angel Kanchev”, conform legislației Republicii Bulgaria. 

Acordul mai conține prevederi referitoare la organizarea procesului educațional și științific în cadrul noii instituții de învățământ, cadrele didactice implicate în acest proces, limbile de studiu și modul în care se va realiza transferul studenților de la Universitatea de Stat „Grigore Țambalac” la filiala Universității „Angel Kanchev”.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea unei filiale a Universității „Angel Kanchev” a fost semnat la 26 martie 2024.

Articole similare