Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de identificare și combatere a activităților economice ilicite desfășurate de persoane fizice, care afectează respectarea obligațiilor fiscale și concurența loială în mediul de afaceri.
Potrivit instituției, în cazul depistării activității ilicite de întreprinzător, funcționarii fiscali întocmesc procese-verbale conform art. 263 alin. (1) din Codul contravențional, iar persoanele vizate riscă amenzi între 1 500 și 4 500 de lei.
Doar în luna mai 2026, Serviciul Fiscal de Stat a sancționat 640 de cazuri de activitate economică ilicită, valoarea totală a amenzilor aplicate depășind 1 milion de lei, mai exact 1 033 300 lei. Cele mai frecvente încălcări au fost identificate în domeniul comerțului cu bunuri, inclusiv prin intermediul platformelor online, în prestarea serviciilor și în transportul de pasageri în regim taxi.
Reprezentanții instituției îndeamnă toate persoanele care desfășoară activități economice să se înregistreze legal și să respecte prevederile legislației fiscale.
„Ignorarea obligațiilor fiscale atrage sancțiuni și poate duce la pierderea unor drepturi esențiale, precum accesul la protecție socială sau pensii”, menționează Serviciul Fiscal de Stat.
Instituția încurajează conformarea voluntară și recomandă cetățenilor să declare corect veniturile, să achite taxele la timp și să solicite bon fiscal pentru produsele sau serviciile achiziționate.
Totodată, Serviciul Fiscal de Stat amintește că economia tenebră afectează întreaga societate, reducând fondurile disponibile pentru servicii publice esențiale, și îndeamnă cetățenii să sesizeze eventualele nereguli autorităților competente.
Pentru a facilita conformarea fiscală, contribuabilii pot consulta ghidurile informative și Baza generalizată a practicii fiscale disponibile pe pagina oficială a instituției. De asemenea, pe parcursul anului sunt organizate seminare de instruire dedicate contribuabililor și persoanelor care intenționează să inițieze o afacere.