Publică un anunț
piatasud.md

EU Talks cu Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: despre susținerea oferită de poporul suedez, proiecte de dezvoltare și oportunități

EU Talks cu Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: despre susținerea oferită de poporul suedez, proiecte de dezvoltare și oportunități

Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried, a fost invitata specială a evenimentului EU Talks, desfășurat la Cahul pe data de 24 mai. Evenimentul a adus împreună reprezentanți ai instituțiilor publice, tineri și antreprenori din municipiul Cahul pentru a discuta despre progresele Republicii Moldova atinse cu sprijinul Suediei și despre oportunitățile de dezvoltare care se conturează în contextul proceselor de aderare la Uniunea Europeană.

Suedia este un partener important al Republicii Moldova și un susținător activ al demersului european al țării noastre. În cadrul evenimentului, Excelența Sa, Doamna Fried a comunicat despre intervențiile și susținerea oferită de Suedia pentru dezvoltarea țării, inclusiv prin sprijinirea reformelor democratice, promovarea egalității de gen și a protecției drepturilor omului, precum și prin investiții strategice în proiecte ce vizează îmbunătățirea coeziunii sociale, avansarea către o economie de piață și abordarea provocărilor de mediu și climatice. 

„Unele dintre succesele cheie ale cooperării noastre pentru dezvoltare cu Republica Moldova includ consolidarea instituțiilor democratice, cu un accent specific asupra promovării statului de drept și combaterea corupției și îmbunătățirea egalității de gen. De asemenea, am observat progrese în promovarea dezvoltării economice, digitalizării și a politicilor pentru abordarea provocărilor de mediu. Aceste succese sunt rezultatul eforturilor comune și reflectă angajamentul Moldovei față de obiectivele sale de integrare în Uniunea Europeană”  a menționat Excelența Sa, Ambasadoarea Fried. 

Asistența oferită de Suedia țării noastre pe parcursul anului 2023 a  însumat  cifra impresionantă de 194 milioane de coroane suedeze, echivalentul a peste 16 milioane de euro, iar acțiunile și intervențiile realizate au contribuit semnificativ la alinierea Republicii Moldova la standardele și practicile Uniunii Europene.

Evenimentul EU Talks a subliniat importanța promovării valorilor europene și a adus în prim-plan impactul proiectelor implementate cu sprijinul Uniunii Europene și Suediei, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea regiunii de sud, inclusiv proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul” implementat de ATIC și Inotek – EU Innovation Centre Cahul. Cu susținerea partenerilor de dezvoltare, Centrul Inotek a devenit un pilon important în promovarea inovației și transformării digitale în regiunea de sud a țării și o platformă de referință pentru transferul de experiență și cunoștințe în domeniul digitalizării, educației STEM și susținerea antreprenoriatului IT.

Ambasadoarea Suediei a transmis felicitări cu ocazia aniversării de un an a Centrului Inotek și apreciat dedicarea și energia investite de către echipa Inotek în activitățile centrului.

„Un mulțumesc special este pentru Primăria Municipiului Cahul și Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, pentru că sunt actori importanți în plasarea Centrului Inotek pe harta TIC a Republicii Moldova. Cahul are un loc aparte în inima mea, fiind primul oraș vizitat în calitate de ambasadoare” a menționat Ambasadoarea.

Participanții la eveniment au avut posibilitatea de a discuta despre viitorul regiunii Cahul și de a înțelege mai bine sprijinul substanțial oferit de Suedia și Uniunea Europeană. Au fost puse în discuție proiectele de infrastructură realizate cu sprijinul partenerilor, inclusiv serviciul de ghișeu unic în cadrul administrației publice locale, sistemul inteligent de iluminare publică, sistemul de monitorizare video, platforma SMART City Cahul, proiecte de transformare digitală în cadrul Muzeului Ținutului și Palatului de Cultură din Cahul.

Stella Bădin, viceprimar al municipiului Cahul, a subliniat viziunea clară a administrației locale privind digitalizarea și importanța unei colaborări strânse între beneficiarii și prestatorii de servicii pentru realizarea acestui obiectiv. Doamna Bădin a apreciat susținerea oferită de Suedia în dezvoltarea regiunii și în sprijinirea cetățenilor să îmbrățișeze și să profite de oportunitățile pe care le generează transformarea digitală.

Sergiu Tutovan, Administrator al Asociației Producătorilor de Struguri de Masă, beneficiar al programului „Digital Impact”, realizat cu sprijinul UE și Suediei în cadrul Proiectului  „EU4Moldova: Startup City Cahul”, a vorbit despre provocările întâmpinate în prezent de agricultori și a prezentat o serie de exemple concrete privind depășirea acestora prin intermediul digitalizării și adoptării soluțiilor inovatoare. 

Corneliu Nastas, elev, Colegiul „Iulia Hașdeu” din Cahul:

„La evenimentul EU Talks s-au abordat strategiile de digitalizare și dezvoltare ale orașului Cahul și sprijinul oferit de Suedia și Uniunea Europeană. A fost o experiență informativă, care a evidențiat potențialul enorm al transformării digitale pentru orașul Cahul. Evenimentul a oferit o perspectivă optimistă asupra viitorului digital al orașului. Sunt convins că prin eforturi sporite, Cahul poate deveni un model de succes în ceea ce privește digitalizarea”

Biatris Zbîrciog, Tânără Ambasadoare Europeană în cadrul programului „EU neighbours east”:

„Experiența mea de azi de la EU Talks a fost una memorabilă. Consider că viitorul tinerilor în Uniunea Europeană este unul promițător și inspirațional, îmbrățișând diversitatea culturală şi inovația, transformând visele în realitate şi construind un viitor mai luminos pentru toţi.”

”EU Talks: Europa vorbește cu Regiunea Cahul” oferă posibilități unice pentru comunitatea locală de a discuta cu reprezentanți ai Uniunii Europene pe subiecte actuale din domeniul integrării europene, de a explora noi oportunități de dezvoltare și de a contribui la progresul regiunii de sud, având acces la informații valoroase și la suportul oferit de inițiativele europene.

Dedicat inovației și promovării dezvoltării regionale, evenimentul EU Talks este organizat de Fundația Inotek și proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul”, în colaborare cu Europe Cafe. Evenimentul se desfășoară cu susținerea Uniunii Europene, Suediei și Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (ATIC).  

Articole similare