Un polițist de frontieră din raionul Cahul spitalizat în urma unui incident
Un angajat al Poliției de Frontieră a primit o plagă în regiunea gâtului în timpul unui conflict, iscat între mai multe persoane. Incidentul a fost înregistrat în această dimineață, în jurul orei 03:00, în sat. Burlacu, r-nul Cahul. De precizat că polițistul de frontieră se afla în afara orelor de serviciu și a încercat să intervină pentru a aplana situația.
În prezent, angajatul SPF Giurgiulești-2 este internat la Spitalul raional Cahul, starea de sănătate este stabilă și nu există pericol pentru viața acestuia.
Din informațiile preliminare, între un grup de tineri din sat. Burlacu s-a produs un conflict spontan. La încercarea de a liniști neînțelegerea, polițistul de frontieră a primit lovituri cu un obiect dur în regiunea gâtului din partea unei alte persoane, locuitor al sat. Taraclia de Salcie, care s-a implicat în acest conflict.
În continuare, IP Cahul cercetează cazul sub toate aspectele legale în vederea stabilirii circumstanțelor.
De precizat, conducerea Poliției de Frontieră nu va tolera astfel de comportamente față de angajații instituției, în acest sens va susține acele acte normative ce vizează pedepse mai dure pentru persoanele care ultragiază angajații sistemului Afacerilor Interne.