Publică un anunț
piatasud.md

Antony Blinken: „SUA vor oferi R. Moldova 50 mln de dolari pentru a consolida capacitatea țării de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere și de a continua parcursul spre UE”

Antony Blinken: „SUA vor oferi R. Moldova 50 mln de dolari pentru a consolida capacitatea țării de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere și de a continua parcursul spre UE”
© U.S. Secretary of State Antony Blinken and Moldova's President Maia Sandu, arrive to give a joint press conference at the Moldovan Presidency in Chisinau, Moldova, May 29, 2024. Vadim Ghirda/Pool via REUTERS

Statele Unite ale Americii vor oferi Republicii Moldova 50 de milioane de dolari pentru a consolida capacitatea țării de a rezista interferențelor rusești, de a organiza alegeri libere, corecte și de a continua parcursul spre Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut astăzi de Secretarul american de stat, Antony Blinken, în cadrul unei conferințe de presă susținută în comun cu șefa statului Maia Sandu, la Chișinău, informează MOLDPRES.

Oficialul american a subliniat că SUA își dorește să conlucreze cu Republica Moldova pentru a consolida economia și securitatea energetică a țării.

„Atacurile rusești asupra infrastructurii ucrainene au exacerbat și provocările pentru țara voastră. Au crescut prețurile energiei, care afectează întreprinderile și consumatorii. Statele Unite, împreună cu Moldova, doresc să sporească întrebuințarea surselor regenerabile pentru a ne îndepărta de la dependența față de sursele energetice rusești. Moldova are o experiență directă cu aceste provocări și de aceea sunteți atât de ferm alături de poporul ucrainean. Sunteți într-adevăr o țară mică cu o inima mare. Ați primit peste un milion de refugiați la începutul războiului, ați oferit adăpost, locuri de muncă, asistență medicală și educație. Cred că moldovenii sunt conștienți de faptul că ceea ce se întâmplă în Ucraina este important nu numai pentru Ucraina, dar și pentru Moldova, pentru restul Europei și dincolo de ea. Noi știm că dacă permitem acestei agresiuni împotriva Ucrainei să continue, aceste atacuri nu se vor opri la Ucraina. De aceea, suntem alături și sprijinim Ucraina”, a spus Antony Blinken.

Secretarul american de stat a remarcat că SUA și partenerii folosesc sancțiuni împotriva celor care încearcă să submineze democrația Moldovei. Acesta a apreciat angajamentul țării pentru democrație, în contextul unei campanii de dezinformare și tentative antiguvernamentale.

„Sunt aici aducând din partea președintelui Biden angajamentul ferm pentru suveranitatea și succesul Moldovei. Doamnă președinte, ultima oară când am fost aici mi-ați spus că o Moldovă mai puternică, mai rezistentă poate deveni un pol de stabilitate, un partener de încredere, un bastion al lumii libere și cred că aceasta este calea pe care se află poporul Moldovei și acesta este parcursul de care ați vorbit. Acum doi ani am discutat cum vom continua să construim o Moldovă dinamică, ancorată în Europa, care trăiește în pace, cu moldovenii care își vor decide viitorul lor. În ciuda atâtor dificultăți cu care vă confruntați ați făcut pași concreți pentru a îndeplini această viziune care va crea un viitor puternic – parcursul european. Astăzi dorim să continuăm aceste progrese și vom încheia în curând negocierile pentru un nou sediu al ambasadei, care va fi un simbol al profunzimii relației noastre și va oferi o bază pentru aprofundarea acestora. Aici este foarte puternic angajamentul pentru democrație, astfel încât moldovenii să își decidă propriul viitor și asta în fața unei campanii de intimidare, de interferență rusească, răspândirea dezinformării, utilizarea corupției ca armă, fabricarea de proteste antiguvernamentale. Totuși vedem o reziliență extraordinară din partea leadershipului Moldovei și în special din partea poporului său. Împreună cu alte țări încercăm să vă oferim sprijinul necesar pentru a avansa. Mă reîntorc la februarie 2022, de atunci, SUA a alocat 774 de milioane de dolari pentru a consolida instituțiile moldovenești a construi reziliența voastră și a contracara aceste acțiuni care vin din partea Federației Ruse”, a specificat Antony Blinken.

Secretarul american de stat, Antony Blinken, efectuează astăzi o vizită în Republica Moldova. Agenda include întrevederi cu șefa statului Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean, precum și alți oficiali din țara noastră. Aceasta este a doua vizită a lui Antony Blinken în Republica Moldova după cea din martie 2022.

Articole similare