Lipovenii – istoria şi realitatea unei comunităţi
Oraşul Cahul este împărţit în câteva regiuni. Fiecăreia se trage de la o denumire de stradă (de ex. Spirin de la str. I. Spirin), denumirea unei clădiri amplasate în cartierul dat (de ex. „Jubileu”, de la denumirea de cândva a unui magazin).
În fiecare oraş sunt astfel de regiuni cu denumiri „populare”, a căror provenienţă a rămas în trecut, dar nu în fiecare oraş regiunea poartă numele unui grup compact de locuitori şi nu în fiecare oraş această denumire este mai veche decât oraşul în sine.
Lipovanca – casa lipovenilor
Lipovanca, cum i se spune în popor, este o regiune de la marginea oraşului, pe malul stâng al râuleţului Frumoasa, care era „graniţa” de nord al aşezării. Hotarul de vest era regiunea unde cândva era „balta de la Cahul” şi râul Prut, iar la sud erau păduri. Denumirea se trage de la sătucul Lipovanca. Potrivit unor manuscrise şi mărturii, acesta a apărut încă pe când actualul municipiu Cahul nici nu avea statut de oraş.
Denumirea a fost dată de localnici, pentru că aici locuiau compact lipovenii (aşa îi numesc la Cahul) sau „staroverii” (credincioşi de rit vechi).
Au emigrat din Rusia acum 200 de ani, nemulţumiţi de schimbările din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. S-au aşezat de-a lungul râului Prut din Moldova şi în Delta Dunării. În cadrul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a Lipovenilor şi-au menţinut tradiţii religioase puternice care preced reformele întreprinse de Biserica Ortodoxă Rusă din timpul domniei lui Petru cel Mare.
Scriitorul Pavel Liubici, în cartea sa „Cahul” cartea V „Lipovanca”, înaintează o teorie bazată pe date din arhivă şi mărturii ale bătrânilor lipoveni precum că lipovenii ar fi ajuns pe meleagurile noastre în anul 1711: „la timpul său, locuitorul Lipovancei Firs Efimovici Ladîşchin, 1917 a.n. declara că staroverii erau aici din anul 1711. Această dată era enunţată de către el conducătoarei expediţiei etno-culturale care activa aici în anii 60 ai secolului trecut. Aceasta a publicat această declaraţie în articolul său „Când au apărut în Cahul primii staroveri””.
La începutul secolului XX, în Cahul deja locuiau 1220 de staroveri. În această perioadă, reieşind din numărul staroverilor, Cahul ocupa primul loc printre oraşele de la sudul Basarabiei. Iar printre aşezările staroverilor din regiunea Izmail – locul 4.
„Locul era comod pentru că aici era baltă, era simplu să se ascundă de oamenii care îi urmăreau. De aceea s-a decis să se stabilească aici, în raionul Cahul. Atunci nici denumirea Cahul nu era. Era denumirea Malaia Gorca (Dealul mic) şi a doua – satul Lipovanca. Malaea Gorca se afla în regiunea Monumentului Comsomoliştilor – prima amplasare a lipovenilor. Ei au construit o biserică din lemn, care a ars în 1940. După recensământul din 1904 – 300 de gospodării, ţinând cont că familiile erau mari – presupun că erau de la 2 la 3 mii de persoane. Populaţia oraşului Cahul era de 6-8 mii de locuitori”, ne-a spus Vladimir Zariţchi, preşedintele Asociaţiei Lipovenilor din Cahul.
„Lipovan e o poreclă. De fapt sunt staroveri. Staroverii care nu primeau noul rit veneau încoace. Se presupune (provenienţa denumirii, n.r.) că prima: aveau icoane făcute din tei (lipa), a doua: că aici erau păduri din tei, şi posibil de aici a venit şi denumirea „Lipoveni”. La nordul Moldovei nu se numesc lipoveni, ci „caţapi”. Pe cei de la sud, Ucraina, România îi numesc lipoveni. Mai grabă cred că aici au fost păduri de tei”, mai spune Vladimir Zariţchi.
Lipovenii trăiau specific – nu primeau pe nimeni în comunitate
Ivan Radionov este unul dintre cei mai bătrâni lipoveni care mai locuiesc astăzi în oraşul Cahul. Născut în 1935, ţine bine minte lucrurile care se întâmplau atunci şi ce însemna să fii lipovan în Cahul.
Istoria familiei sale se trage din partea dreaptă a Prutului: „Bunelul s-a născut la Brăila, dar când a venit timpul să meargă la armată, a decis să nu facă armata la români şi a trecut în înot Prutul. Aici s-a căsătorit. Familia era mare – 13 membri.
„Pe patru ulițe locuiau compact lipovenii. Un pic mai departe erau tot lipoveni, dar şi moldoveni. La şcoală mergeau împreună. Începeam lecţia cu rugăciune şi terminam lecţia cu rugăciune. Îmi aduc aminte vremurile bunicului. Trăiau specific. Când vine lipovanul la lipovan, poate folosi aceiaşi veselă. Dacă vine altcineva – pentru acesta aveau altă veselă. Nu permiteau să se căsătorească lipovan cu nelipovan. Acum e altceva. Sunt şi casatorii mixte. Era situaţia că nu ajungeau fete aici şi mergeau la Ismail, la Bolgrad, în Necrasovka… Căutau mirese sau miri. Era o comunitate închisă. Numai eu m-am căsătorit cu o lipovancă”, ne-a povestit Ivan Radionov.
Pe de altă parte, Vladimir Zariţchi ne-a spus că nu mai sunt mari diferenţe dintre un lipovan şi un alt locuitor al oraşului Cahul.
„Nu sunt mari deosebiri. În primul rând, lipovanînseamnă rus. Chiar dacă de 300 de ani locuiesc în Moldova. Am acceptat legile locale, obiceiurile locale. Deosebirea?… Poate aveau îmbrăcămintea specifică rusească. Sunt poze vechi din care se vede că purtau bundițe şi cuşme. În viaţa modernă nu sunt deosebiri. În trecut nu puteai merge liber prin Lipovanca… Imediat erai oprit şi întrebat unde mergi, ce cauţi? Nu puteai trece pe aici, pentru că erai oprit. Dacă conduceai o fată până acasă – puteai să o primeşti. Acum tare ne-am amestecat. Soţul lipovan, soţia moldoveancă sau invers. Soţia mea e moldoveancă”, ne-a spus Vladimir Zariţchi.
Biserica lipovenilor – un lăcaş care uneşte comunitatea
În centrul Lipovancei se înalţă o biserică. Clădită din cărămidă a fost „martor” la toate evenimentele care au avut loc în istoria modernă a acestui meleag. A trecut prin multe. Construită timp de 12 ani (1880-1892) din donaţiile lipovenilor, aceasta a rezistat războiului, perioadei comunismului, câtorva tentative de a o demola, perioadei în care era folosită drept depozit pentru substanţe chimice.
ărintele Grigorie ne-a spus că după proclamarea independenţei Moldovei, biserica a fost redeschisă: „Cu puterile enoriaşilor, staroverilor s-a făcut ordine. Peste 20 de camioane de gunoi au scos din această biserică. A fost restaurată. Multe s-au pierdut, fresca fusese distrusă. A fost incendiu. Păcat că nu a fost cineva să filmeze ca să arătăm generaţiilor viitoare la ce duce degradarea spirituală”.
Istoria lăcaşului sfânt şi anume a redeschiderii acestuia este descrisă de acelaşi Pavel Liubici în cartea sa. La 16 iulie 1989, un grup de circa 100 de lipoveni au convocat adunarea cetăţenilor Lipovancei. La adunare aceştia au condamnat acţiunile puterii care a închis biserica. Cei prezenţi au înaintat o petiţie cu solicitarea de a restabili biserica la Lipovanca și a-i conferi statut de monument arhitectural. Localnicii au obţinut acordul de a restabili biserica abia în 1992, iar tot procesul a durat 7 ani – până în 1999.
„Această biserica a fost prădată de 3 ori. Au scos vreo 30 de icoane, de mărime mică – ceea ce se putea scoate prin geam. A venit de la unitatea militară o maşină şi vroiau să dărâme o coloană. Dacă reuşeau, biserica se prăbușea. Dar a existat o forță care a ținut-o „în picioare”. Tehnica militară nu a putut distruge biserica. A rămas o fisură și ea se vede și azi”, ne-a mai povestit Părintele Grogorie.
Biserica, ce poartă hramul Acoperământul Maicii Domnului, este astăzi un adevărat centru spiritual pentru lipoveni. Numai că sunt din ce în ce mai puţini.
„Aproape că nu a mai rămas nimeni. La slujbă, la sărbători mari, vin vreo 500 de oameni. La sărbători mai mici – până la 100 de oameni. La slujbe obișnuite (duminica, n.r.) vin până la 20 de persoane. Cu vreo 10-15 ani în urmă, până a veni părintele aici, veneau câte 5 persoane”, ne-a mai spus Vladimir Zariţchi.
