Publică un anunț
piatasud.md

Tinerii medici și farmaciștii vor primi indemnizații majorate

Tinerii medici și farmaciștii vor primi indemnizații majorate
© imagine simbol

Tinerii specialiști din domeniul medicinii și farmaciei vor beneficia de indemnizații majorate. Suma indemnizațiilor și compensațiilor, precum și modul de acordare a acestora vor fi stabilite de Guvern. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat în lectura finală de Legislativ, informează MOLDPRES.

Astfel, tinerii specialiști cu studii superioare de licență precum optometriști, asistenți medicali generaliști licențiați, tehnicieni radiologi, au fost incluși în lista beneficiarilor de indemnizații și compensații acordate din bugetul de stat.

De asemenea, a fost extinsă perioada obligatorie de activitate – de la trei la cinci ani de la repartizare, precum și de acordare a facilităților, inclusiv a indemnizației mărite, absolvenților cu studii superioare de licență în medicină și cu studii postuniversitare de rezidențiat.

Totodată, lucrătorii medico-sanitari și farmaceutici, angajați în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice din orașe și sate, inclusiv din componența municipiilor Chișinău și Bălți, care au domiciliul aflat în afara localității unde activează, vor beneficia de bani pentru transport.

Datelor statistice arată că anul trecut, în sistemul medical din țară activau circa 12 600 de medici și 23 687 de personal medical cu studii medii.

Articole similare