Autoizolare toată viața, singurătate, restricții și alți 7 factori, pe care trebuie să-i știe fiecare despre viața persoanelor cu dizabilităţi în Moldova

5% din populația Moldovei face parte din categoria cetățenilor cu dizabilități.Situația persoanelor cu dizabilități în lumea contemporană este unul dintre cei mai importanți indicatori, care denotă un stat civilizat.Moldova nu trebuie să rămână în urmă la acest capitol.

Moldova a semnat printre primii Convenția cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități și s-a alăturat la ea în anul 2010.De atunci au început să fie adoptate noi legi și acte normative, dar, în realitate, faptul că grupul de invaliditate a început să fie numit „dizabilitate”, nu a schimbat prea multe.

De ce problemele persoanelor cu nevoi speciale ne privesc pe fiecare dintre noi și cu ce probleme se confruntă această categorie de cetățeni, am încercat să aflăm de la experții Victoria Boțan, Irina Revin și Victor Coroli.

Este important să știm:

1. Problema mediului accesibil
2. Problema educației
3. Accesul la informaţii
4. Stereotipuri și atitudinea în societate
5. Educația părinților copiilor cu dizabilităţi
6. Angajarea în câmpul muncii
7. Situația materială
8. Violență în familie
9. Problema singurătății în rândul persoanelor cu dizabilități
10. Persoanele cu dizabilități în carantină

Problema mediului accesibil

Mediul accesibil este unul din principiile de bază ale „Convenției ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități”, deoarece acesta este cel mai important element al integrării sociale a persoanelor cu dizabilități.Accesibilitatea este un complex de măsuri, care le permit persoanelor cu dizabilități și persoanelor cu mobilitate redusă să aibă acces egal la infrastructură și să se implice activ în diferite aspecte ale vieții sociale.

„Frecventez activ piscina, dar aceasta nu este accesibilă pentru persoanele cu dizabilități.La ora actuală, nu știu piscine accesibile în Chișinău pentru persoanele cu dizabilități”.

Viziunea asociaţiei Motivație: „Nu există persoane cu dizabilități.Există societăți, care creează bariere și dificultăți pentru persoanele cu nevoi diferite.Posibilitățile limitate sunt parte a societății și nu se limitează la starea fizică a fiecărei persoane”.(Simon Brissenden, 1986).Una din direcțiile principale ale activității noastre ca ONG este monitorizarea și promovarea infrastructurii accesibile pentru persoanele cu dizabilități.Chiar dacă legislația Republicii Moldova obligă organele publice și agenții economici să asigure accesul la infrastructura socială în diferite instituții, foarte puține instituții publice și private sunt adaptate la standardele în vigoare.

Pentru a respecta drepturile fiecărui cetățean, este necesar de a adapta mediul la nevoile tuturor oamenilor, inclusiv a persoanelor cu mobilitate redusă: persoanele în etate, părinții cu copii mici în cărucioare, persoane cu dizabilități, printre care sunt cei aflați în scaune cu rotile, cu cârje și alte dispozitive adaptate pentru mers, proteze etc.De asemenea, persoanele cu deficiențe de vedere, de auz, tulburări de vorbire, tulburări intelectuale etc.Respectiv, numărul persoanelor afectate de lipsa condițiilor accesibile este destul de mare.

Cele mai frecvente măsuri legate de accesibilitate sunt rampele, extinderea ușilor, ascensoarele cu capacitate mare, barele de sprijin în camerele de baie (toalete), semafoarele cu semnal sonor, materialele în limbaj tactilă (alfabetul Braille), traducerea gesturilor mimetice ale emisiunilor TV, site-uri contrastante cu informații cu font mare, acoperiri tactile și multe altele”.

„Potrivit statisticilor, în Moldova există 178 000 de persoane cu nevoi speciale.Indicele mediu în lume și în Moldova este de aproximativ 5% din populație.Este o cifră normală, dar 200 000 echivalează cu populația din două Găgăuzia și jumătate din populația regiunii transnistrene.
Se creează impresia că sunt puțini, deoarece îi vedem în număr mic în stradă, în instituții, cafenele, universități.De ce sunt puțini?Deoarece 90% din aceste edificii nu sunt adaptate pentru nevoile lor.Dacă revenim la subiectul carantinei, țin să menționez că circa 70% din persoanele cu dizabilități se află constant în autoizolare, ani și decenii în șir.

Știm cu toții că chiar dacă aceștia locuiesc la parter, oricum există scări.Când ești țintuit în scaunul cu rotile și nu are cine să te ajute să cobori, atunci poți să stai în casă decenii la rând.

Din păcate, în țara noastră infrastructura nu este dezvoltată pentru astfel de oameni, ea s-a păstrat din perioada sovietică, unde nu existau persoane cu dizabilități (precum nu exista nici sex).Astfel de oameni erau ascunși în instituții speciale, astfel încât să nu afecteze imaginea de ansamblu a națiunii cu spirit sportiv și de luptă.În prezent se fac mici tentative și există unele progrese, dar ele nu sunt atât de ample și semnificative ca să influențeze imaginea în ansamblu.În Moldova nu există nici o universitate adaptată pentru persoanele cu nevoi speciale.Nici o universitate nu are cel puțin o rampă comodă.

Totuși unele universități au câștigat anumite granturi și au instalat ascensoare.Dar ele sunt în anumite blocuri și ești nevoit să cauți ușiera, la care se află cheia de la lift.De asemenea, nu avem nici un cămin, care să fie adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale.Dar atunci când nu există acces la educație, adaptarea socială este imposibilă.Majoritatea acestor oameni nu sunt limitați din cauza stării de sănătate, 60-70% din ei sunt apți de muncă și care doresc să lucreze, dar nu au acces la educație, nu au acces la infrastructură și transport public. Nici birourile sau zonele cu locurile de muncă nu sunt adaptate pentru ei”.

În anul 2019, în scopul asigurării accesibilității în Moldova, organizația „MOTIVAȚIE” a elaborat 46 de schițe de proiect pentru 15 instituții.

După monitorizarea a peste o sută de spații urbane, a fost asigurată accesibilitatea la cinci instituții publice și două case particulare.

„Au fost adaptate o serie de parcuri, de exemplu, scuarurile din preajma Teatrului Cehov.Au fost instalate rampe în parcul Pușkin, din direcția hotelului Codru.Există o serie de cafenele și restaurante care au instalate rampe, inclusiv acolo unde le-am solicitat să le instaleze.Există o serie de biblioteci și altele, dar cel mai frecvent aceasta se face fie la inițiativa unei organizații, fie a unei afaceri private.De exemplu, de la un timp încoace Linella (nu este publicitate) a început să-și doteze corespunzător magazinele și au grijă de acest aspect”.

Harta Accesibilității

În scopul promovării gradului de acces al instituțiilor publice și private „MOTIVAȚIE” a elaborat Harta accesibilității. Harta conține informații despre clădirile accesibile, parțial accesibile și inaccesibile din Republica Moldova.

2. Problema educației

Începând cu anul 2011, în instituțiile de învățământ din Moldova au început să fie implementate programe de educație incluzivă, adică în procesul educațional se implică copii cu dizabilități: ei își fac studiile în școli obișnuite, dar conform  unui program special.Legislația moldovenească, precum și cea internațională, garantează drepturi egale la educație pentru toți copii, fără excepție.Dar în cazul persoanelor cu dizabilități, implementarea acestui drept nu întotdeauna este atât de simplă.

Problema sistemului educației din Moldova constă în faptul că acesta trebuie adaptat ținând cont de necesitățile tuturor copiilor.În Republica Moldova locuiesc circa 17 000 de copii cu nevoi speciale.

Potrivit datelor organizației UNICEF din anul 2018, peste 10 mii de copii moldoveni cu dizabilități și nevoi educaționale speciale frecventează instituțiile de învățământ general împreună cu colegii lor.În ultimii 5 ani, numărul lor a crescut de patru ori.Din anul 2012, datorită noii formule de finanțare, 2% din Bugetul de stat pentru educație sunt alocate pentru educația incluzivă.Aceasta a dus la progrese semnificative în sfera integrării copiilor cu dizabilități în școli.

În prezent, copiii cu nevoi educaționale speciale în procesul integrării lor sunt ajutați de aproximativ 500 de centre de resurse și peste 600 de pedagogi auxiliari.

„În opinia mea, învățământul la domiciliu nu va putea compensa în nici un fel problema legată de accesibilitate, care există în Moldova.Dacă copiii / tinerii cu nevoi speciale învață la domiciliu sau se află în instituții de tip internat, nu se vor putea integra complet în societate și nu se vor simți membri cu drepturi depline.
La domiciliu este foarte dificil de a găsi un loc de muncă dacă nu ai experiență de comunicare cu colegii etc.”

Accesul la informaţii

La 15 mai, asociația Keystone Moldovaa publicat studiul„Percepția influenței pandemiei COVID-19 de către persoanele cu dizabilități și familiile lor”. Conform acestuia, 72% din respondenți au indicat că nu există suficiente informații despre pandemie, fiecare al doilea respondent considera că aceste informații nu sunt accesibile pentru persoanele cu tulburări intelectuale și senzoriale.Persoanele cu dizabilități aveau nevoie de mai multe informații în domeniul medicinei (39%), ocupării forței de muncă (39%), achiziției mărfurilor de primă necesitate (34%), serviciilor educaționale (32%), serviciilor sociale (30%).

În timpul pandemiei, copiii cu dizabilități s-au confruntat cu dificultăți serioase legate de accesul la studii online, deoarece mulți dintre ei nu au avut computere/telefoane, acces la internet, materialele didactice nu erau adaptate la nevoile lor, mulți din ei nu au putut beneficia de susținerea online a profesorilor.

„În lumea accesului la informații pentru persoanele cu dizabilități nu există soluții universale.Există anumite cerințe pentru fiecare tip de dizabilități în parte.
La alegerile anterioare, am realizat următorul experiment – împreună cu organizația lovevision – centru de reabilitare a vederii, am promovat implementarea lupei electronice la secțiile de votare.Lupa electronică mărește dimensiunea textului de 60-80 de ori și costă aproximativ 3 mii de euro”.

Există o hotărâre a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, care obligă televiziunile naționale să difuzeze informațiile în limbajul semnelor.La ora actuală posturile de televiziune, care implementează această practică, sunt foarte puține.În mare parte site-urile sunt inaccesibile pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

Din 2012, există o hotărâre de Guvern cu caracter de recomandare, care stipulează cum ar trebui să arate paginile web ale administrației publice locale. La ora actuală există doar 3 site-uri, care au implementat această interfaţă: ombudsman.mdcicde.mdcec.md.

În ceea ce privește persoanele cu deficiențe de auz și vorbire, acesta au nevoie de un interpret în limbajul semnelor.Limbajul semnelor este limba lor maternă.

În Moldova mai există o problemă, în țară există doar 17 interpreți cu această specialitate.De exemplu, în Bălţi există doar 3 interpreți ai semnelor, care prestează servicii pentru 12-13 raioane din nordul Moldovei.Când o persoană trebuie să depună actele, să se adreseze la medic sau la o instituție, aceasta este o sarcină extrem de complicată.Aceasta este o problemă foarte actuală în perioada  restricțiilor din cauza pandemiei, când oamenii nu pot apela după ajutor.

4. Stereotipuri și atitudinea în societate

Atitudinea stereotipică îl afectează practic pe orice membru al societății, persoanele cu dizabilități nu fac excepție.

Din anul 2011, Victoria Boțan își dezvoltă activ blogul, unde abordează inclusiv subiecte sociale importante.În ceea ce privește problema relațiilor în societate, pe blogul ei estepublicat un material despre stereotipurile față de persoanele cu dizabilități.Totodată ea a ținut un discurs la această temă în cadrul conferinței din Africa, pe care îl puteți găsiaici.

„În opinia mea, persoanele cu nevoi speciale se confruntă cu numeroase probleme în Moldova.Unul din stereotipurile principale este faptul că o persoană cu dizabilități trebuie ajutată insistent, chiar dacă aceasta nu o cere sau refuză ajutorul.
Trebuie să înțelegem că fiecare om este individual și are dreptul la limitele sale personale, pe care este nespus de important să le înțelegem și să le respectăm, la fel ca pe orice altă persoană”.

5. Educația părinților copiilor cu dizabilităţi

„În țările dezvoltate, cu părinții copiilor cu dizabilităţi se lucrează din primele zile când se constată că copilul are nevoi speciale.Din primele zile de viață, ei încep să dezvolte atitudinea corectă a părinților față de copil.Astfel, copilul crește cu sentimentul bine pronunțat că poate totul, că este special și ca toți ceilalți.Avem un caz când o fată timp de 27 de ani nu a ieșit din curte.Nu din cauza că se deplasa în scaunul cu rotile.Ea nu ieșea din curte pentru că părinților le era rușine să recunoască faptul că au un copil cu nevoi speciale și îl ascundeau de ochii lumii.Se gândeau ce vor spune copiii?Ce vor spune vecinii?”

6. Angajarea în câmpul muncii

În iulie 2012 a intrat în vigoare Legea „Cu privire la integrarea socială a persoanelor cu dizabilități”, elaborată de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și familiei, în conformitate cu Standardele de asigurare a posibilităților egale pentru persoanele cu dizabilități, adoptate în majoritatea țărilor lumii.

La toate întreprinderile, indiferent de forma lor organizatorico-juridică, unde există 20 sau mai multe locuri de muncă, cel puțin 5% din numărul total de locuri de muncă trebuie să fie create sau rezervate persoanelor cu dizabilităţi.Astfel fiecare al 20-lea angajat al întreprinderii este persoană cu nevoi speciale.În al doilea rând, angajatorii sunt obligați să informeze agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă despre locurile de muncă create și/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități și despre angajarea acestora.

„În perioada anilor 2013-2019, peste 400 de persoane cu dizabilități din Moldova au beneficiat de sprijinul asociației „MOTIVAȚIE” pentru instruirea la locul de muncă în cadrul Programului „Angajare Asistată” – asistență în găsirea unui loc de muncă și angajare”.

„Bineînțeles există cazuri aparte când în Moldova firmele îi oferă un loc de muncă persoanei cu dizabilități.De exemplu, compania Orange angajează la call-centrele sale persoane cu nevoi speciale, dar din păcate nu toți se rețin acolo.Cauza este ritmul dificil de lucru, la care nu toți pot să reziste din cauza stării de sănătate.Potrivit legislaţiei, o persoană cu nevoi speciale trebuie să lucreze 6 ore, dar nu 8.În unele cazuri și 4 ore.Respectiv nu întotdeauna este avantajos pentru angajator să angajeze astfel de oameni la locul de muncă, pe care îl remunerează pentru normă întreagă”.

7. Situația materială

Conform datelor cnas.md, de la 1 iulie 2014 se acordă suport financiar lunar de stat pentru beneficiarii de indemnizații sociale, stabilite în bazaLegii nr. 499-XIV de la 14 iulie 1999 privind indemnizațiile sociale de statunor categorii de cetățeni, cu excepția indemnizației de îngrijire, însoțire și supraveghere și a indemnizației de înmormântare în ordinea următoare:

1. beneficiarilor de alocații sociale de stat din rândul persoanelor cu dizabilități, persoanelor cu dizabilități din copilărie și copiilor cu dizabilități cu vârsta de până la 18 ani:

• cu dizabilități severe – 180 de lei;
• cu dizabilități pronunțate – 120 de lei;
• cu dizabilități medii – 100 de lei;

2. beneficiarilor de alocații sociale de stat din categoria persoanelor în etate – 100 de lei.

3. beneficiarilor de alocații sociale de stat din categoria copiilor în cazul pierderii întreținătorului – 100 de lei pentru fiecare copil.În cazul pierderii ambilor părinți, mărimea sprijinului financiar se dublează.

În ceea ce privește pensia lunară, de la 1 aprilie, din cauza condițiilor cauzate de pandemie, pensia minimă a persoanelor cu dizabilități s-a majorat în perioada stării de urgență.În special, pensia de invaliditate de grupa I a constituit 848,6 lei (anterior 809,5 lei), grupa II — 792,02 lei (anterior 755,53 lei), iar în caz de invaliditate de grupa  III — 565,73 lei (anterior 539,67 lei).

„Desigur, problema pensiei și a indemnizațiilor este foarte gravă în țară.Avem persoane cu dizabilități care primesc o pensie de 230 sau 500 de lei pe lună.Dacă ai avut dizabilitatea până la 18 ani, din copilărie, ca în cazul meu, primesc o pensie de 700 de lei pe viață și încă 700 de lei primește persoana, care mă îngrijeşte.Astfel în medie avem 1400 de lei.Totodată, 100 de lei se alocă pentru transport etc.
Dar dacă persoana a primit gradul de invaliditate după 18 ani, atunci mărimea pensiei este calculată din numărul zilelor de muncă.Am avut un caz când o tânără a devenit cu handicap după ce a suferit un accident la 18 ani și două luni.Atunci era studentă.Respectiv nu avea experiență de muncă.Avea o pensie de 230 de lei, iar mai târziu a fost majorată la 420 – și aceasta este o pensie pe viață.La nivel legislativ ei primesc pensie, dar nu ținem cont de faptul că această pensie nu corespunde minimului de existență, stabilit oficial de același stat.Dacă un om, care nu poate munci, primește mai puțin decât minimul de existență, atunci statul pur și simplu nu-i oferă posibilitatea să trăiască.Într-un fel, acest lucru poate fi numit genocid”.

8. Violență în familie

„Autoizolarea în timpul COVID-19 este un factor care expune femeile cu dizabilități și copiii lor la un risc mai mare de violență din partea partenerilor / familiei.În astfel de cazuri, trebuie să apelați la:
– ONG-ul „La Strada” – telefon de încredere pentru femei și tinere 0 800 8008 funcționează 24/7, gratuit și confidențial;
– Serviciul naţional unic pentru apelurile de urgenţă 112 recepționează și redirecționează apelurile privind necesitatea intervenției în cazurile de violență în familie”.

„În anii 2015-2016, am realizat un gen de sondaj sociologic.La el au participat aproximativ 2000 de respondenți.

Potrivit rezultatelor sondajului, am observat că cel mai adesea persoanele cu dizabilități se simt dependente de membrii familiei.În sondaje se contura un aspect important:„Nu vreau să-mi stric relațiile cu membrii familiei pentru că depind de ei”.

În opinia mea subiectivă, în astfel de relații, membrii familiei au influență puternică asupra persoanelor cu dizabilități, fapt care poate duce la cazuri de violență domestică”.

9. Problema singurătății în rândul persoanelor cu dizabilități

„De fapt, există o astfel de problemă.De obicei, femeile cu dizabilități formează mai dificil un cuplu / familie decât bărbații cu dizabilități.Cauze sunt multe, posibilitățile limitate afectează imaginea socială a femeii, ea trebuie să fie frumoasă, atractivă etc. Astfel, în societate apar întrebări despre modul în care această femeie va avea grijă de copii, dacă va putea să nască și cine va avea grijă de ei”.

„Este foarte complicat pentru o persoană cu nevoi speciale să-și găsească sufletul pereche în Republica Moldova.În special, această problemă le afectează pe femei.Știu în jur de 10 cupluri, unde un partener este cu nevoi speciale, iar altul nu și circa 90% din ei sunt bărbați.Asta cu toate că tinerele sunt frumoase, arată bine și au succes.Sunt foarte rare cazurile când în cuplu doar femeia este cea cu nevoi speciale.
În afară de consolidarea poziției economice a persoanelor cu nevoi speciale, avem proiecte de consolidare politică a rolului femeilor cu dizabilități în societate și de integrare socială a acestora în poziții importante.În opinia mea, femeile cu nevoi speciale din Moldova constituie cea mai discriminată categorie de cetățeni.Pentru că în societatea din spațiul post-sovietic femeile au anumite roluri patriarhale: femeia trebuie să fie frumoasă, tânără, trebuie să nască mulți copii și să-și îndeplinească obligațiile casnice.Respectiv, tinerele cu nevoi speciale sunt o povară pentru societate și chiar pentru părinții lor, care au fost educate cu mentalitate patriarhală.Când au o fiică cu nevoi speciale, ei pun cruce pe ea din copilărie.Or ea, ca potențială soție pe piața mireselor – este o povară.Din păcate, foarte puțini părinți sunt implicați în dezvoltarea acestor fete.Potrivit observațiilor și analizelor noastre, un băiat cu dizabilități are mai multe șanse să-și facă studiile, să fie admis la o instituție de învățământ și sunt susținuți în măsură mai mare de societate și de familie”.

10. Persoanele cu dizabilități în carantină

Într-un studiu al asociației Keystone Moldova, participanții la grupurile-țintă au menționat o serie de probleme cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale și familiile lor în timpul pandemiei și a stării de urgență.

• Accesul limitat la servicii medicale și incapacitatea de a obține rețete medicale pentru anumite medicamente.
• Unele instituții medicale au activat jumătate de zi sau au fost închise în carantină, iar transportul public nu a circulat pentru a se deplasa în centrele raionale;
• Teama de a ieși din casă în timpul pandemiei.
• O serie de persoane cu nevoi speciale și-au pierdut locul de muncă din cauza faptului că multe întreprinderi și servicii au fost închise.
• Lipsa transportului pentru a se deplasa la locul de muncă;
• Teama de a merge la locul de muncă pentru a nu se infecta de COVID-19.

„În perioada de izolare în casă, persoanele cu nevoi speciale au nevoie de mai mult sprijin din mai multe motive:
este mai complicat să respecte igiena din cauza lipsei de acces;
– ating mai multe obiecte, inclusiv echipamente auxiliare (cărucior, cârje, proteze);
– ele nu pot respecta distanța cu alte persoane atunci când au nevoie de ajutor;
– persoanele cu nevoi speciale se pot confrunta cu probleme legate de accesul la serviciile medicale în cazul îmbolnăvirii cu virusul de tip nou.

Studiul asociației Keystone Moldova a scos în evidență faptul că, în perioada pandemiei (martie-mai) numărul de apeluri la Serviciul de asistență telefonică a crescut cu circa 45%, în comparație cu perioada anterioară a anului 2019, fapt care denotă importanța acestui serviciu pentru informare, consultanță și rezolvarea problemelor persoanelor cu nevoi speciale, inclusiv în perioada de criză.

Analiza apelurilor de intrare a scos în evidență un grad scăzut de pregătire și implicare a autorităților locale, în scopul asigurării protecției persoanelor cu nevoi speciale în condiții de criză.Mulți oameni cu nevoi speciale au rămas singuri și fără servicii de asistență primară, în special în locurile izolate.

Alte organizații, care se ocupă cu problemele persoanelor cu dizabilităţi