Publică un anunț
piatasud.md

Igor Grosu: „Să creăm o instituție care să atragă tinerii, profesorii și să facem sudul un punct de atracție pentru investitori!”

Igor Grosu: „Să creăm o instituție care să atragă tinerii, profesorii și să facem sudul un punct de atracție pentru investitori!”

Astăzi, 7 iunie 2024, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu a fost invitatul de onoare în cadrul celebrării celor 25 ani a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din municipiul Cahul.

„25 de ani poate pentru istorie e puțin, dar pentru o instituție de învățământ e mult, suficient pentru a se afirma, pentru a dovedi că poate aduce o valoare adăugată și poate contribui nu doar la dezvoltarea municipiului și sudul Republicii Moldova. Indiscutabil, învățământul universitar, în special, la etapa actuală este unul foarte important, cu toții vedem dinamica schimbărilor pe care le avem și în RM”, a spus Igor Grosu

Igor Grosu a felicitat universitatea pentru proiectele de comunitate academică, inclusiv Erasmus+, la care îi îndeamnă, în continuare să ia parte.

„Numai așa veți putea, și eu o să vă ajut, pentru că am și eu o mică datorie la sud, să punem pe hartă, foarte apăsat, Universitatea de Stat din Cahul, să creăm o instituție care să atragă tinerii, profesorii și să facem sudul un punct de atracție pentru investitori, intelectuali. Să aveți cât mai mute evenimente plăcute de acest gen! Vă îndemn să continuați aceeași manieră, pentru că Cahulul merită! Haideți să facem din această universitate un reper. La mulți ani, mult success și să ne întâlnim și în următorii 25 ani! La mulți ani!”, Igor Grosu

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, menționează faptul că la data de 25-26 iunie, va avea loc deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest context, acesta subliniază importanța iminentă a formării unui corp solid de specialiști și experți. Acest lucru devine imperativ dat fiind procesul complex de negocieri și implementare a amendamentelor necesare pentru integrarea europeană.

„Aici eu mă adresez Dvs, comunității profesorilor, viitorilor absolvenți, vă invit să vă repeziți în acest proces pentru că vom avea nevoie de contribuțiile voastre la nivel național și regional. Universitatea, ca și toate instituțiile de învățământ profesionale, trebuie să fie într-o conexiune foarte strânsă cu politicile statului, cu mediul de afaceri pentru că doar așa vom putea răspunde cererii, să ne pliem solicitărilor timpului. Cahulul, împreună cu Galați, Izmail și cu alte instituții superioare de învățământ își au șansa.”

Articole similare