Publică un anunț
piatasud.md

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00

Focul haric va ajunge în această seară la Chișinău în jurul orei 20:00

Delegația Mitropoliei Moldovei va merge în scuarul Catedralei Mitropolitane, unde va fi așteptată de preoți și enoriași pentru a lua lumina sfântă și a o duce în bisericile din țară.

Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei, care au mers separat la Ierusalim, se vor îndrepta spre Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”, unde o va împărți preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune, transmite IPN.

La Cahul, potrivit Episcopiei Basarabiei de Sud, Focul haric va fi adus în jurul orei 00:00

Focul haric este considerat de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Mulți o consideră cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine. A fost documentată consecvent din anul 1106. Biserica Sfântului Mormânt a fost construită în locul în care, conform Bibliei, a fost înmormântat Iisus Hristos.

Citește și: Episcopul Veniamin va oficia slujba din noaptea învierii la Catedrala “Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

Lumina sfântă este adus la Chișinău cu avionul. Cele două mitropolii au avut delegații separate la Ierusalim. Reprezentanții Mitropoliei Moldovei s-au dus la Ierusalim cu o agenție turistică, într-un pelerinaj de cinci zile, care a început pe 29 aprilie. Mitropolia Basarabiei a mers cu o cursă avia specială, pusă la dispoziție de Patriarhia Română.

Articole similare