Publică un anunț
piatasud.md

Tatăl care și-ar fi violat sistematic fiica vitregă în vârstă de 11 ani, lăsând-o însărcinată – trimis pe banca acuzaților

Tatăl care și-ar fi violat sistematic fiica vitregă în vârstă de 11 ani, lăsând-o însărcinată – trimis pe banca acuzaților

Procuratura informează despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a bărbatului, care și-ar fi violat fiica vitregă în vârstă de 11 ani.

Reieșind din actul de învinuire, în perioada lunilor martie-iulie 2023, învinuitul, aflându-se la domiciliul concubinei, amplasat într-un sat din centrul țării, acționând cu scopul satisfacerii poftei sexuale cu fiica ultimei, în vârstă de 11 ani, impunându-și autoritatea și abuzând de vulnerabilitatea minorei, al cărei unic reprezentant legal la acel moment era plecat în afara țării, perioadă de timp în care minora se afla în grija, protecția și educarea învinuitului, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra și de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, a aplicat în privința ei constrângerea fizică, intrând în raport sexual forțat.

În aşa mod, prin acţiunile sale intenţionate, inculpatul ar fi săvârşit violul, adică actul sexual neconsimțit, comis cu bună știință asupra unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani, care este și membru de familie”( infracţiunea prevăzută de art. 171 alin. (3) lit. b) Cod penal).

Pe parcursul urmăririi penale, învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată. Acesta pledează nevinovat.

Dacă acesta va fi recunoscut vinovat, el riscă o pedeapsă maximă de până la 20 de ani de închisoare sau detențiune pe viață.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Articole similare