Publică un anunț
piatasud.md

50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul mașinii fiind depistați în stare de ebrietate

50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul mașinii fiind depistați în stare de ebrietate

În zilele de odihnă, 50 de șoferi au fost înlăturați de la volanul mijlocului de transport fiind depistați în stare de ebrietate. 26 dintre aceștia se aflau în stare de ebrietate avansată, informează MOLDPRES.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, 1 350 de conducători auto au depășit limita de viteză admisă pe sectorul de drum, iar 672 nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate și semnalele de interzicere a semafoarelor.

Totodată, 123 de persoane conduceau vehiculul fără a avea cuplată centura de siguranţă, iar 483 au oprit mașina în locuri interzise.

De asemenea, 200 de șoferi conduceau mijlocul de transport fără a fi supus reviziei tehnice anuale și cu lipsa poliței de asigurare de răspundere civilă auto. Alte 92 de persoane au fost amendate pentru neacordarea priorității legale pietonilor sau cicliştilor.  

În zilele de odihnă, agenții de patrulare au intervenit în 295 de cazuri, apeluri parvenite la numărul unic de urgență 112.

Articole similare