Publică un anunț
piatasud.md

Consiliul municipal Cahul a aprobat implementarea mai multor proiecte în localitate

Consiliul municipal Cahul a aprobat implementarea mai multor proiecte în localitate

În cadrul ședinței din 20 septembrie 2023, Consiliul municipal Cahul a adoptat o decizie privind implementarea proiectelor finanțate din mijloace încasate drept granturi de către Primăria municipiului Cahul.

Conform actului, Primăria mun. Cahul a semnat mai multe contracte de finanțare, printre care un Contract de grant cu Institutul Goethe pentru implementarea Proiectului EU4CULTURE și Solidarity Fund PL în Moldova privind amenajarea unui scuar în sectorul „Lipovanca”. Concomitent, au fost aprobate alte două proiecte, care vor fi finanțate de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Astfel, în baza hotărârii, Primăria municipiului Cahul va superviza implementarea următoarelor proiecte:

Amenajarea unui scuar în sectorul Lipovanca

  • Amenajarea unui spațiu public în sectorul Lipovanca, situat în intersecția străzii Doinelor cu strada Griviței, finanțat de către Solidarity Fund PL în Moldova.

Implementarea strategiei de dezvoltare culturală

  • Implementarea strategiei de dezvoltare culturală în municipiul Cahul, finanțată de Uniunea Europeană prin programul EU4Culture.

Dotarea și dezvoltarea unei noi grupe de creșă în IET nr. 8 „Prichindel

  • Extinderea infrastructurii de educație timpurie prin dotarea și dezvoltarea unei noi grupe de creșă în cadrul instituției de învățământ IET nr. 8 „Prichindel”, finanțat din FNDRL.

Reparația și modernizarea Gimnaziului „Mihail Kogălniceanu”, satul Cotihana

  • Proiectul vizează reabilitarea și modernizarea Gimnaziului „Mihail Kogălniceanu” din satul Cotihana, finanțat, de asemenea, de FNDRL.

Menționăm că pentru realizarea acestor proiecte contribuția locală va proveni din fondul local de contribuții în proiecte, conform bugetului local.

Articole similare