Publică un anunț
piatasud.md

Creditul Agricol de urgență este oferit doar de șase bănci comerciale. Vladimir Bolea a discutat din nou cu fermierii

Creditul Agricol de urgență este oferit doar de șase bănci comerciale. Vladimir Bolea a discutat din nou cu fermierii

Noi discuții despre Creditul Agricol de Urgență au avut loc între ministrul Vladimir Bolea și fermieri. Producătorii micro și mici de cereale se plâng că unele bănci comerciale refuză să le ofere credite în valoare de până la 500 de mii de lei. Bolea a explicat că doar șase bănci oferă aceste împrumuturi, însă, cu anumite condiții.

„Referitor la Creditul de Urgență, care trebuia să ajute agricultorii din sudul țării. Am trecut prin calamități care au fost un dezastru pentru zonele de sud și la moment nu este clar pentru cine este creditul de urgență”,a declarat un agricultor.

„ Eu nu am venit să fac PR, eu sunt în aceiași stare ca și colegii mei, am fost la bănci, am discutat. Am vrut să discutăm despre această problemă că noi avem o problemă foare mare”, susține un alt agricultor.

„Vin înștiințări de la agenții economici că sunt respinși de bănci, avem răspunsuri și în scris, orale sunt și mai multe. Vă rog, poate găsiți în agenda dumneavoastră în timpul apropiat să faceți o ședință a comisiei create cu implicarea băncilor ca să analizăm în detalii”, a remarcat Ion Plămădeală, președintele Asociației Forța Fermierilor.

„Dosarele sunt verificate de către bănci, deciziile sunt luate separat, dar ulterior băncile trimit dosarele la ODA și ODA garantează din partea statului acest credit. Numai la o bancă avem deja 25 aprobate. Din păcate, din cele 11 bănci comerciale pe care le avem noi în Republica Moldova, avem doar șase bănci care lucrează cu agricultorii și oferă credite”, a precizat Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Amintim că în urma protestelor și a discuțiilor dintre autorități și fermieri, s-a decis ca din data de întâi martie să fie oferit Creditul Agricol de Urgență pentru producătorii micro și mici de cereale cu o valoare totală de cinci sute mii lei și cu o garanție din partea statului de 90 la sută.

Articole similare