Publică un anunț
piatasud.md

Un conațional și un cetățean ucrainean, anunțați în căutare – depistați și reținuți | VIDEO

Un conațional și un cetățean ucrainean, anunțați în căutare – depistați și reținuți | VIDEO

Direcția Regională Vest a Poliției de Frontieră efectuează cercetări în privința a două persoane, subiecți ai anchetelor începute în 2023.

În primul caz, este vizat un cetățean ucrainean în vârstă de 29 de ani, care în anul 2023 a traversat ilegal frontiera Republicii Moldova. Fiind căutat de autorități în legătură cu acest incident, acesta a fost identificat astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei “Cahul-Oancea”, pe sensul de intrare în țară. Conform procedurilor, persoana a fost reținută în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

În cel de-al doilea caz, este vizat un conațional de 27 de ani asupra căruia a fost depistat un permis de conducere cu indicii de falsificare. Urmare a expertizei efectuate, faptul falsificării a fost dovedit. Fiind ignorate solicitările bănuitului de a se prezenta la audieri în vederea documentării cazului, acesta a fost anunțat în căutare națională. Persoana a fost depistată în flux în Punctul de Trecere a Frontierei “Leușeni-Albița” și, conform procedurilor, a fost reținută și plasată în izolatorul de detenție preventivă al IP Hîncești.

Cei doi suspecți au fost reținuți pentru o perioadă de 72 de ore. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii persoanelor la răspundere, conform prevederilor legii.

Articole similare