Publică un anunț
piatasud.md

Camere de corp,echipamente tehnice și unități de transport – donate de Guvernul Japoniei, în cadrul unui proiect implementat de PNUD

Camere de corp,echipamente tehnice și unități de transport – donate de Guvernul Japoniei, în cadrul unui proiect implementat de PNUD

Inspectoratul General al Poliției a primit în gestiune, astăzi, 9 februarie 2024, mai multe camere de corp, unități de transport, sisteme inteligente ,,PICAR” și un dispozitiv laser pentru cartografierea accidentelor rutiere grave.

Donația este finanțată de către Guvernul Japoniei, în cadrul proiectului ,,Răspuns multidimensional la provocările emergente de securitate umană în Republica Moldova”, implementat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Scopul proiectului reprezintă îmbunătățirea mobilității și capacității de reacție a polițiștilor, precum și implementarea sistemului video portabil în scopul depistării și documentării încălcărilor ordinii publice de către oamenii legii.

Donația conține:

– 18 autovehicule de marca Ford Kuga, care urmează să fie transmise în gestiunea Inspectoratului național de securitate publică;

– 125 de camere de corp portabile destinate polițiștilor din 10 subdivizuni teritoriale ale IGP;

– 3 sisteme inteligente ,,PICAR” care urmează a fi montate în mașinile de patrulare;

– un dispozitiv laser pentru cartografierea accidentelor rutiere grave.

Valoarea totală a proiectului este estimat la circa un milion de dolari.

Poliția Republicii Moldova a beneficiat de aceste livrabile în contextul Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind cooperarea în scopul îmbunătățirii activității și condițiilor de muncă ale angajaților Poliției, pentru depășirea provocărilor actuale de securitate, menționează poliția.md.

Articole similare