Publică un anunț
piatasud.md

Microbuzul București-Chișinău cu 17 persoane răsturnat din cauza viscolului, în județul Galați

Microbuzul București-Chișinău cu 17 persoane răsturnat din cauza viscolului, în județul Galați

Accident grav în nordul județului Galați. Un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat, din cauza viscolului puternic, în afara șoselei. A fost activat Plan Roșu de Intervenție, însă până la sosirea echipajelor de intervenție, toți pasagerii s-au autoevacuat. O persoană a fost rănită.

Potrivit IPJ Galați, microbuzul efectua o cursă de transport persoane de la București către Chișinău, transmite adevărul.ro

„Un bărbat, cu vârsta de 40 de ani, cu dublă cetățenie, rămână și moldovenească, în timp ce conducea un microbuz care efectua o cursă de transport persoane de la București către Chișinău, când a ajuns pe DN 24, între localitățile Gara Berheci și Priponești, din județul Galați, a pierdut controlul direcției de mers pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, precum și a vântului puternic, iar autovehiculul a derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat”, a transmis Poliția Galați. 

Întrucât în microbuz se aflau 17 persoane, a fost activat planul roșu de intervenție. 

„Până la sosirea echipajelor de intervenție și salvare, toți cei care se aflau în autovehicul s-au autoevacuat. O singură persoană, o femeie de 55 de ani, care acuza dureri abdominale a fost preluată și transportată la spital”, a mai anunțat IPJ Galați. 

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

„Se circulă în prezent dirijat pe un singur sens de circulație, iar după finalizarea cercetării la fața locului, traficul rutier va fi reluat pe ambele sensuri de mers. Va fi întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă”, a mai transmis Poliția. 

Microbuz răsturnat în județul Galați

Potrivit ISU Galați, accidentul s-a produs în localitatea Ghidigeni, din județul Galați. 

„Din cauza vântului extrem de puternic, un microbuz cu 17 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au fost direcționate echipaje ISU și de la Poliția Rutieră.  Din primele informații, pasagerii din microbuz sunt în stare bună, o singură persoană acuzând dureri la o mână”, a transmis Prefectura județul Galați. 

Victimele au fost preluate de un alt microbuz al firmei transportatoare.

„O femeie, care acuza dureri în piept, a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, a anunțat ISU Galați.

În nordul județului se circulă în condiții de iarnă, iar mai multe utilaje de deszăpezire acționează în zonă. Vântul suflă destul de tare, cu viteze de peste 50 km pe oră. 

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare, carosabilul fiind acoperit parțial cu zăpadă, dar fără a fi impuse restricții de trafic, pe mai multe drumuri din județele Bacău, Covasna, Galați, Iași, Neamț, Vaslui și Vrancea. 

Se circulă în condiții de iarnă, pe alocuri vizibilitatea este redusă, acționându-se cu utilaje pentru deszăpezire.

Pentru reducerea riscului rutier, „recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de trafic și de drum, să ia în considerare că distanța de frânare crește pe un carosabil umed sau alunecos, să-și asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă și geamuri laterale și să folosească luminile de ceață dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen. Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”. 

Articole similare