Animalele de companie vor fi vaccinate gratis antirabic. Află unde și când

Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei (turbării) se marchează anual pe 28 septembrie, ca urmare a deciziei Alianței Mondiale pentru Controlul Rabiei.
În acest context, pe data de 28 septembrie va fi marcată Ziua Mondială a Rabiei prin vaccinarea antirabică, cu titlu gratuit, a animalelor de companie (câinilor și pisicilor).
Cei care doresc să-și protejeze animalele se pot adresa în orașul Cahul, la Cabinetul Medical Veterinar, adresa : str. Ștefan cel Mare nr. 36/51(demisol), tel.078968632, dar și în teritoriu prin intermediul medicilor veterinari din circumscripțiile DTSA Cahul prin programare prealabilă, date de contact a medicilor veterinari găsiți la tel 029941156.