Publică un anunț
piatasud.md

Cum a fost sărbătorită ziua municipiului Cahul la cei 522 de ani // VIDEO

La 2 iulie, municipiul Cahul a sărbătorit 522 ani de la prima atestare documentară. Cu această ocazie, locuitorii și oaspeții orașului au avut parte de mai multe evenimente culturale, care au culminat cu Festivalul Majoretelor.   

„Acest festival este un eveniment important cultural la Cahul. Sunt sigur că va avea continuitate. Vreau pe această cale să mulțumesc celor care au acceptat invitația noastră, în primul rând colectivelor din România. Bucuria mea este că sute de copii care erau astăzi aici, sunt tot mai pasionați, părinții îi susțin”, ne-a spus Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul

Festivalul a demarat cu o paradă a majoretelor, care au venit din regiunile învecinate și chiar din România, inclusiv din Galați, Brăila și Constanța.

„Sunt onorată să mă aflu la acest festival. Întotdeauna colectivele din Moldova s-au făcut remarcate la competițiile din România. Ca reprezentat al României, astăzi la Cahul am participat la un eveniment deosebit. Mi-aș dori ca de la an la an să participe din mai multe țari, în special din România. Cel puțin pe plan de dans, am văzut niște momente deosebite, tot timpul s-au făcut remarcați copiii, au primit premii speciale, și nu doar la Galați”, ne-a comunicat Tănăsache Cristina, director concurs Danube Dance Fest România.

„Pentru mine orașul Cahul reprezintă locul unde mi-am petrecut copilăria, un loc frumos, unde mă simt liberă și fericită întotdeauna. Eu aș dori să văd mai multe concerte, cu artiști internaționali din România, de exemplu”, ne-a declarat o tânără din municipiu.

„Ar fi bine să fie organizate mai multe activități sportive, e bine că în parc sunt proiectate filme, este o bună dezvoltare a orașului. Tinerii ies, tinerii se întâlnesc, tinerii comunică. Nu îmi pot închipui orașul în viitorii 5 ani, el foarte mult s-a dezvoltat. Felicit Cahulul, felicit toți locuitorii, cred că ne vom dezvolta în continuare și ne vom integra în Uniunea Europeană”, ne-a zis un tânăr din Cahul.

Ziua s-a încheiat cu un concert în care au cântat SunStroke Project, Ioana Căpraru și colectivele locale. 

„Este o sărbătoare frumoasă, o sărbătoare a festivalului majoretelor, un festival al tineretului, aici tineretul este foarte activ. Eu sunt cetățean de onoare al municipiului Cahul și sunt alături de organizatorii care au făcut această sărbătoare și vreau să-i îndemn pe toți la o horă, la o sârbă așa cum se face la noi la Cahul. La mulți ani, Cahul, la mulți ani, cahuleni! Doamne ajută în toate!”, ne-a declarat Ioana Căpraru, interpretă de muzică populară.

„Sunt convins, raportat la intensitatea activităților, noi suntem lideri indiscutabili. De aceea, credem că prin acest eveniment se întărește acest statut, arată potențialul nostru. Avem de asemenea foarte multe lucruri care putem să le facem. Îndemnăm pe cei care iubesc cultura, care au idei, inițiative frumoase, să vină la primărie cu propuneri, le vom include în planul anual de activități. În fiecare an sunt evenimente inedite, iar lucrul ăsta arată potențialul localității.

În municipiul Cahul astăzi sunt implementate mai multe proiecte cu finanțare europeană și a diferitor state membre. Cu siguranță, fără aceste finanțări ar fi fost greu de vorbit despre implementarea unor proiecte. Noi am fi depus eforturi maxime petru a face anumite lucruri, dar proiectele mari s-au implementat cu suportul UE și statelor membre, dar și alte țari: Japonia, Statele Unite ale Americii, parteneri care sunt alături de Cahul. 

Cu siguranță ne rugăm de pace, sunt convins că în 5 ani orașul va fi și mai frumos, și mai prosper și miza rolului  municipiului Cahul la nivel național va crește. Anumite lucruri frumoase de la Cahul pot fi multiplicate și preluate la nivel național”, ne-a spus Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul.

Evenimentul a fost organizat cu suportul programului Cahul – Capitala Cultural Creativă a Moldovei, iar pentru implementarea unor activități specifice din aceasta, municipiul Cahul a obținut un grant de 300 mii euro din partea Uniunii Europene. 

Articole similare