Publică un anunț
piatasud.md

Guvernul a aprobat noi standarde pentru amenajarea spațiilor pentru audierea minorilor, victime sau martori a infracțiunilor

Guvernul a aprobat noi standarde pentru amenajarea spațiilor pentru audierea minorilor, victime sau martori a infracțiunilor
© sursa foto: antena3 CNN

Guvernul a aprobat, în premieră, standarde privind amenajarea spațiilor destinate audierii minorilor – victime sau martori ai infracțiunilor.

Scopul principal al acestor standarde este de a crea un mediu prietenos și sigur pentru minori, care să le reducă la minimum stresul și traumele asociate cu audierea. Spațiile vor fi special amenajate pentru a oferi asistență și sprijin corespunzător vârstei copilului.

Potrivit Guvernului, acesta va cuprinde trei camere – de așteptare, de audiere și de vizualizare, care vor fi amenajate prietenos, în document fiind precizate clar dimensiunile și dotarea celor trei zone.


Pregătirea pentru audierea copilului-victimă/martor se va desfășura în camera de așteptare, unde acesta se va prezenta cu reprezentantul legal. Camera va dispune și de un spațiu de joacă, pentru confortul psihologic al minorilor.

Însăși audierea minorului se va desfășura în camera de audiere, în care se va afla minorul și intervievatorul – o persoană instruită pentru o comunicare eficientă. Camera trebuie să asigure izolarea minorului, să fie echipată, mobilată și decorată în conformitate cu necesitățile copiilor. De asemenea, pentru a asigura cerințele sistemului judiciar, vor fi prevăzute microfoane, camere video și căști audio. 

Cea de-a treia cameră va fi destinată exclusiv vizualizării audierilor în condiții speciale, fiind dotată cu echipament de recepție și înregistrare audio-video.

Necesitatea implementării acestor standarde vine din lipsa unor reglementări clare în Codul de procedură penalăcu privire la spațiile dedicate audierii copiilor.

Articole similare