Publică un anunț
piatasud.md

Investiții de peste 7 milioane de lei în infrastructura satului Colibași în cadrul programului Satul European

Investiții de peste 7 milioane de lei în infrastructura satului Colibași în cadrul programului Satul European

Satul Colibași din raionul Cahul a beneficiat de investiții semnificative din partea Guvernului Republicii Moldova, în cadrul programelor naționale „Satul European” și „Satul European Expres”.

Inițial, în cadrul Programului „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧” au fost alocate 𝟕 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 pentru renovarea Casei de Cultură. Proiectul a inclus reparația totală a clădirii, începând de la renovarea tavanului, a pereților și scărilor, până la aplicarea tencuielii și pardoselii noi. Instituția a fost dotată cu sistem de încălzire, climatizoare și echipamente de supraveghere video.

În sala mare de concert au fost instalate 450 de scaune, iar scena a fost înfrumusețată cu o cortină. De asemenea, a fost amenajat terenul din fața instituției, care a fost pavat în forma unui covor național. Au fost renovate căile de acces și construită o parcare.

Cel de-al doilea proiect a fost implementat în cadrul Programului ”𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬”. Astfel, în piața regională ”Cu drag din Colibași”, a fost înființat un Orășel Rustic. În acest scop, au fost procurate și instalate șase căsuțe, unde meșteri populari, apicultori și producători locali pot să-și comercializeze produsele. De la „Satul European Expres”, primăria Colibași a beneficiat de o finanțare de 𝟒𝟏𝟒 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢. Banii, pentru implementarea celor două proiecte, au fost alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Totodată, administrația publică locală a contribuit cu 𝟓𝟔 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

Primarul Ion Dolganiuc spune că, datorită acestor programe naționale, localnicii au avut posibilitate să se implice direct în procesul decizional, or ei au fost cei care au selectat proiectele pentru a fi depuse la concurs.

”Acum, pe lângă cei în jur de 𝟔 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 ai satului, de cele două proiecte se bucură și alți 𝟏𝟏 𝐦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 din localitățile din preajmă, care vin la Colibași pentru diverse activități culturale, dar și pentru târgul local. Suntem profund recunoscători autorităților care au inițiat, promovat și susțin în continuare dezvoltarea acestor programe. În special, vrem să-i mulțumim președintei țării, Maia Sandu, care a înțeles necesitatea susținerii oamenilor de la sate și a autorităților locale. Vreau să spun că este pentru prima dată în istoria comunităților locale când proiecte investiționale de așa valoare sunt finanțate din bugetul de stat. Acestea dau posibilitate tuturor autorităților publice locale să participe la concurs și să obțină finanțări pentru rezolvarea unor probleme stringente ale localităților, care anterior nu puteau fi soluționate, pe motiv că satele nu dispun de așa resurse financiare”, a mai spus primarul.

𝐀𝐦𝐢𝐧𝐭𝐢𝐦 𝐜𝐚̆ 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥 „𝐒𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧” 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝟐𝟎𝟐𝟐, 𝐥𝐚 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐢 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐢, 𝐌𝐚𝐢𝐚 𝐒𝐚𝐧𝐝𝐮. 𝐏𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐮𝐢𝐚 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫. 𝐋𝐚 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐬𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐨 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐫𝐝𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢.

Articole similare