Legenda lui Dragobete. Credințe și tradiții românești
În fiecare an, pe data de 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele care este considerat patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti.
Bătrânii spuneau că Dragobete era feciorul unei preafrumoase femei pe nume Dochia. Despre ea se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie.
Cine o vedea cu părul bălai împletit în două cozi ce-i atârnau pe spate, cu ochii precum seninul cerului, cu obrazul alb ca marmura şi cu buzele roşii cu miresme de frăguţe, rămânea înmărmurit de frumuseţea ei. Fata locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea zilnic la păscut în poienile cu iarbă fragedă.
Într-una din zile, vrăjită de culorile florilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din care îşi adăpa mioarele. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un nor de ceaţă care a învăluit într-o tandră îmbrăţişare trupul fecioarei adormite…
Cum s-a născut Dragobete
La nouă luni de la întâmplarea cu Ceaţa, a venit pe lume Dragobete. La nașterea lui, Primăvara, Vara, Toamna și Iarna i-au fost ursitoare și i-au oferit câte un dar frumos. Primăvara i-a dat iubirea, prospețimea florilor și tinerețea. Vara i-a dăruit împlinirea dragostei și dulceața fructelor. Toamna i-a adus un fluier care să-i țină de urât și să încânte oamenii cu cântecele sale, iar Iarna i-a țesut o haină albă ca neaua.
Dragobete a crescut și a devenit iubit de toți cei din jurul său. Într-o zi, în timp ce se plimba prin munți, a întâlnit un bătrân înțelept căruia i-a devenit ucenic. Astfel el a deprins învăţătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.
Legenda spune că Dragobete n-a murit, ci a fost transformat de către Maica Domnului în planta “Năvalnic”, care apare primăvara devreme în poieni. De aceea Dragobete mai este numit și Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos și extrem de iubăreț, care le făcea pe tinerele fete să-și piardă mințile.
Se spune că în noaptea de 23 spre 24 februarie, Dragobetele apare în visele băieților și îi învață tainele iubirii, astfel încât pe 24 să se formeze cât mai multe cupluri de tineri care să fie fericiți până la adânci bătrâneți.
În această zi, băieții încearcă să le fure un sărut fetelor dragi, de unde provine expresia „Dragobetele sărută fetele”.
Credințe de când lumea
- „Dacă din oarece năcazuri o fată nu va întâlni un flăcău să se însoțească, tot anul nu va fi iubită.”
- „Multe femei ce n-au ținut ziua Păsărilor au rămas văduve.”
- „De te cerți în casă cu muierea sau bărbatu îți va merge ca dracu’ la lucru iar păsările îți vor mânca cucuruzu ce-l pui în țarină.”
- „Din zăpada netopită de Dragobete fetele își făceau rezerve pentru a se spăla la anumite sărbători din an, să fie plăcute de flăcăi.”
- „Dacă o femeie pune mâna pe un bărbat străin va fi dragăstoasă tot anul.”
- „E bine de ziua paserilor să chemi pe seară babele, pricepute în legat de dragoste, să-ți zică ursitu’.”
- „De Dragobete, țărăncile, ca să nu prindă soarele copiii lor, le leagă la gât un șinorel din arnici roșu împletit cu bumbac alb.”
Marcel Lapteș – „Timpul și sărbătorile țăranului român”
