Logică, toleranță și lucru în echipă. Cum dezbaterile pregătesc viitorii lideri
Când zici dezbateri, care este primul gând? Pentru mulți dintre noi, dezbaterile se asociază în primul rând cu cele politice din cadrul campaniilor electorale. Cu toții ne aducem aminte cum oponenții, în loc să discute platformele electorale, vin cu atacuri la persoană, cu lansări de afirmații, fără a fi aduse dovezi, sau, cum s-a întâmplat în cadrul penultimelor alegeri prezidențiale, cu invitații la cinema.
Totuși, dezbaterile sunt mai mult decât cele politice și constau în confruntarea diferitelor idei sau opinii pe un anumit subiect, având la bază informații și dovezi clare.
Ce sunt dezbaterile?
Cuvântul dezbatere își are originea din grecescul Διαβαθω și însemna discuție, schimb de gânduri. Dicționarul enciclopedic Brockhaus și Efron definește acest cuvânt ca un schimb public de opinii între două părți pe teme de actualitate. Scopul participanților la dezbatere este să convingă partea terță, care este neutră, că au dreptate. De exemplu, în Grecia antică, la dezbaterile publice se discutau avantajele și dezavantajele legi propuse, astfel fiind posibilă o analiză cuprinzătoare a subiectului.
Se știe că în 427 a avut loc o dezbatere la Atena asupra pedepsei cu moartea. Cunoscutul orator Cleon la acea vreme și-a convins concetățenii că o pedeapsă aspră aplicată unui criminal este justă și este cea mai bună măsură. De cealaltă parte, un alt orator, Diodod, a convins poporul că pedeapsa cu moartea nu era necesară, pentru că aceasta nu ar fi dus la scăderea criminalității. Rezultatul disputei de la Atena a fost abolirea pedepsei cu moartea.
Aceste dezbateri erau populare și în Roma antică, unde existau așa-numitele școli de retori, în care se preda arta oratoriei. Școlile de retori erau foarte prestigioase, iar profesorii erau printre cei mai bine plătiți. Și în Evul Mediu, disputele, cursurile de oratorie și dezbaterile erau populare în Europa.
În epoca modernă, popularitatea dezbaterilor este legată în primul rând de politică. Primele dezbateri televizate au fost cele dintre John F. Kennedy și Richard Nixon în timpul campaniei prezidențiale din 1960 din SUA. După acest eveniment, dezbaterile au intrat ferm în viața politică din toată lumea.
Totodată, la mijlocul secolului trecut, au apărut și dezbaterile sub formă de joc și competiții studențești și, desigur, unul dintre fondatorii acestui tip de competiție a fost Universitatea Harvard, care a organizat Harvard Model United Nations în 1953. Instituția de învățământ promova ideea că dezbaterile nu sunt niște dispute bazate pe emoții, din categoria „cine are dreptate”, ci o acțiune structurată cu reguli și norme proprii, construită pe principiile respectului reciproc.
Structura unei dezbateri
De-a lungul timpului, au fost stabilite mai multe formate de dezbateri, însă toate se bazează pe confruntarea a două opinii argumentate asupra unei probleme controversate. Deci, există două echipe, iar denumirea acestor echipe diferă – poate fi echipele „Pro” și „Contra”, „Afirmativ”(„Afirmatori”) și „Negativ” („Negatori”), „Guvern” și „Opoziție”. Numărul vorbitorilor este egal în cele două echipe și depinde în mare parte de formatul dezbaterii. Cel mai des, echipele au câte trei vorbitori. Echipele de vorbitori află din ce echipă vor face în urma trageri la sorți. Fiecărui vorbitor i se alocă un anumit timp, iar la final, echipelor li se alocă timp egal pentru discurs de concluzionare.
Echipa afirmativă oferă argumente în sprijinul propunerii, iar poziția negativă îi contrazice argumentele, iar decizia asupra problematicii dezbătute este luată de un arbitru în funcție de argumentele avansate de aceștia.
Cum au loc dezbaterile
Pentru fiecare discuție, se selectează un subiect – se numește rezoluție sau propunere. Esența dezbaterii este să convingi persoana terță neutră (judecătorul sau arbitrul) că argumentele tale sunt mai bune decât cele ale adversarului tău. Deși esența este simplă, strategiile și tehnicile pentru a obține rezultatul dorit pot fi complexe.
Echipele au timp să se pregătească – în dezbaterile majore, durează de obicei o oră, în versiuni mai simple – 15-20 de minute.
Fiecare participant are la dispoziție un anumit număr de minute, timp ce nu poate fi depășit. Totodată, vorbitorii nu acționează după bunul plac, ci alternează între echipe. De obicei, începe vorbitorul din grupul „Afirmare”, urmat de primul vorbitor din echipa „Negare”, apoi iese al doilea din „Afirmare”, urmat de al doilea din „Negare” și așa mai departe. În cadrul dezbaterii, vorbitorii din echipa „Afirmare” încearcă să convingă arbitrul de corectitudinea pozițiilor lor. În timp ce vorbitorii din echipa „Negare” doresc să demonstreze judecătorului că poziția și argumentarea poziției oponenților este incorectă.
