Publică un anunț
piatasud.md

Numărul infectaților cu COVID-19 ajunge la 130. Bilanțul zilei de 26 aprilie – plus 28 de cazuri

Numărul infectaților cu COVID-19 ajunge la 130. Bilanțul zilei de 26 aprilie – plus 28 de cazuri

Data de 26 aprilie a adus cel mai mare număr de cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 în raionul Cahul de la începerea pandemiei – plus 28 de cazuri.

Astfel, numărul total al celor depistați pozitiv se ridică la 130. Potrivit datelor Ministerului de resort, au fost deja tratați 29 de pacienți. în ultima săptămână nu s-au mai înregistrat decese.

Spitalul raional Cahul prezintă o statistică mai detaliată. Actualmente, în cadrul instituției sunt tratate 20 de persoane, dintre care 7 cazuri sunt de complicitate medie, iar 2 persoane sunt în stare gravă.

La data de 26 aprilie, au fost transferați la spitalele specializate din Chișinău 3 pacienți – 1 copil și 2 adulți. Din cadrul Spitalului din Cahul au fost externați, începând cu 1 aprilie, 11 persoane.

Creșterea bruscă a numărului de infectați cu COVID-19 în raionul Cahul poate fi rezultatul focarului de la o fabrică de vinuri din s. Etulia, raionul Vulcănești. La moment saltele Etulia și Cișmichioi sunt plasate în carantină.

Acest focar a provocat creșterea numărului de infectați cu COVID-19 și în satul A.I. Cuza, raionul Cahul, unde au fost constatate 13 cazuri noi de îmbolnăvire.

„Până acum 2 săptămâni eram într-o situație bună și consideram că virusul nu va ajunge în localitatea noastră. Am fost afectați de focarul care s-a întâmplat la fabrica de vin din Etulia și la ora actuală avem 13 persoane infectate. Sper că împreună cu toții vom face tot necesarul pentru a menține situația sub control”, ne-a comunicat Nicolae Calaidjoglu, primarul satului Alexandru Ioan Cuza.

Începând cu 1 aprilie, data când a fost activat Spitalul raional Cahul în lupta cu COVID-19, au fost confirmate 81 cazuri de îmbolnăvire, dintre care 35 pacienți au fost transportați la spitalele specializate din Chișinău.

Articole similare