Publică un anunț
piatasud.md

De azi începe Recensământul Populației și Locuințelor 2024 în Moldova

De azi începe Recensământul Populației și Locuințelor 2024 în Moldova

În Republica Moldova luni, 8 aprilie, a început efectuarea Recensământului Populației și Locuințelor 2024. Până pe data de 7 iulie, circa patru mii de recenzori vor merge din casă în casă pentru a colecta date despre cetățeni și despre gospodării. Sâmbătă, cu această ocazie, în scuarul Teatrului Națională de Operă și Balet „Maria Bieșu” a fost organizat un eveniment de lansare, la care au defilat recenzorii, au fost distribuite materiale informative și promoționale despre recensământ, transmite IPN.

Prezent la eveniment, premierul Dorin Recean a declarat că de luni începe realizarea unui exercițiu important. „Este important în primul rând pentru noi, toți cetățenii Republicii Moldova. În baza datelor pe care el vom acumula pe parcursul recensământului, vom lua decizii importante în ceea ce privește construcția de infrastructură –  școli, grădinițe, servicii sociale, servicii medicale. Guvernul construiește tot mai mult și mai mult. Localitățile au tot mai mult și mai mult acces la proiecte și este important să construim inteligent, în baza datelor reale”, a precizat premierul. El a îndemnat oamenii să fie deschiși atunci când recenzorii vor veni la ei acasă.

Directorul general al Biroului Național de Statistică, Oleg Cara, a menționat că în perioada 8 aprilie-7 iulie în fiecare casă vor ajunge recenzorii pentru a colecta informații unice despre persoane și despre locuințe, despre caracteristicile locuințelor și despre date despre persoane. „Recensământul este o activitate importantă națională, care oferă oportunități de excepție pentru a ne ajuta țara ca să cunoască câți suntem, care sunt necesitățile și de ce sprijin avem nevoie. Și aceasta pentru că recensământul ne privește pe fiecare, de la mic la mare. Facem apel către populație să întâmpine recenzorii cu bunăvoință și să ofere informație corectă, conform chestionarelor de recensământ, pentru că fiecare om și casă unt importante”, a precizat Oleg Cara.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, consideră că recensământul reprezintă cea mai importantă operațiune statistică în Moldova, pe care UE îl susține, acordând două milioane de euro, dar și trei mii de tablete pentru colectarea datelor într-un mod sigur. „UE înțelege rolul critic pe care îl joacă Recensământul Populației și Locuințelor în conturarea unor politici eficiente. Datele exacte despre câți cetățeni are țara și ce sunt ei vor permite o planificare mai bună, inclusiv a bugetelor și a resurselor umane. Asta va duce la o societatea mai puternică și mai prosperă. Este un lucru valabil mai ales pentru Moldova – o țară care s-a angajat ferm să urmeze calea integrării europene”, a spus diplomatul.

Karina Nersesyan, reprezentantă rezidentă UNFPA Moldova, a precizat că astă este o zi specială pentru țară prin lansarea Recensământului Populației și Locuințelor 2024. „Acest recensământ înseamnă un calcul exact, foarte precis, al populației Republicii Moldova, astfel încât asistența, serviciile sociale și de alt gen, să fie distribuite în mod corect. Anume aceste recensământ este unul dintre cele mai inovatoare. Și grație sprijinului UE, am asigurat recenzorii cu tablete, care vor permite colectarea datelor în mod electronic”, a mai spus Karina Nersesyan. Ea îndemnat populația să-și îndeplinească cu cea mai mare responsabilitate datoria civica și să-i încurajeze și pe alții să o facă. Potrivit ei, prin deschiderea ușii pentru recenzori, se va deschide ușa și către un viitor mai luminos pentru întreaga țară.

7 iulie va fi ultima zi a recensământului. Autoritățile estimează că primele rezultate – date preliminare – vor fi publicate timp de șase luni după finalizarea recensământului. De asemenea, autoritățile precizează că informațiile oferite de populație în cadrul recensământului sunt confidențiale și sunt protejate prin lege. Acestea se utilizează doar în scopuri statistice (nu în scop fiscal, de taxare etc.), fără a fi posibilă identificarea datelor personale. Informațiile colectate vor fi diseminate sub formă generalizată a rezultatelor recensământului pe diverse caracteristici ale populației.

Articole similare