Publică un anunț
piatasud.md

De la medicină la artă. Povestea pictoriței din Cahul care a cucerit Norvegia

De la medicină la artă. Povestea pictoriței din Cahul care a cucerit Norvegia

Încă din copilărie, Snejana Rogozenco a fost înconjurată de cărți și artă. S-a născut la Cahul unde a urmat Liceul Teoretic „Ioan Vodă” și „Școala de Arte Plastice”. Astăzi este o artistă plastică recunoscută în Norvegia, unde activează și ca ilustratoare de cărți pentru copii.

„Am urmat calea medicinii după liceu, respectând tradiția familială. În timpul studenției, l-am întâlnit pe viitorul soț, cahulean si el, cu care am decis să ne stabilim în Norvegia după absolvire. Mereu mi-am dorit să fac artă la un nivel profesional și de asta ne-am împlinit visul acum mai aproape 30 de ani făcând Universitatea în Norvegia in Arta si Design.”

Snejana și-a împlinit visul de a studia Arte și Design la Universitatea din Oslo, fiind determinată de pasiunea pentru artă.

„În ciuda carierei mele de asistent medical, am păstrat mereu o legătură strânsă cu arta, pictând în timpul liber și participând la cursuri de artă. Am decis să fac o profesie din asta.”

Pentru Snejana, arta este un limbaj universal ce permite comunicarea emoțiilor, ideilor și experiențelor într-un mod profund și autentic.

”Misiunea mea este de a învăța oamenii să vorbească acest limbaj, să se exprime liber și să-și descopere vocea artistică. Prin intermediul Studioului de artă, încurajez oamenii să devină artiști în propriile lor vieți, să descopere plăcerea de a crea și să aibă încredere în potențialul lor artistic.”

Expoziții și realizări artistice

Snejana a participat la diferite expoziții în Norvegia, unde a expus lucrările sale, de la picturi în tehnici diferite, la obiecte handmade, precum albume de scrapbooking și bijuterii decorate cu flori norvegiene. Printre expozițiile preferate se numără cele din Drammen, Stavern și Oslo, unde a avut ocazia să interacționeze cu publicul și să împărtășească pasiunea pentru artă.

„Expoziția organizată la Deichman Bjørvika a reprezentat punctul culminant al unui curs de pictură cu copii care a durat 2 luni. Am vrut să le oferim micilor pictori recunoașterea muncii lor și oportunitatea de a-și prezenta creațiile lumii. Expoziția a cuprins lucrări create de copii în timpul cursului și a fost primită cu entuziasm de public, care a apreciat talentul și creativitatea tinerilor artiști.”

O carieră în continuă ascensiune

„Un alt moment important a fost expoziția de la Jessheim, unde am prezentat lucrări ce reprezintă motive tradiționale rustice din Moldova. Acesta a fost un moment care mi-a încălzit sufletul, deoarece am avut oportunitatea să promovez cultura moldovenească alături de Asociația HORA și să aducem în prim-plan aspecte precum mâncarea tradițională, portul moldovenesc și costumele naționale.”

Carte ilustrată de Snejana Rogozenco

Snejana vede arta ca un element esențial în educația și dezvoltarea personală a copiilor și adulților. Și spune că arta poate fi o formă de terapie și un mijloc de a învăța despre istorie, cultură și lumea înconjurătoare.

„Din dorința de a inspira copiii și adulții să exploreze universul fascinant al creației artistice am lansat Kitul Artistic (ArtBox), care oferă o oră de artă la tine acasă și este doar un prim pas în acest demers. Este vital să ne amintim de importanța activităților creative într-o lume în care tehnologia domină viața noastră de zi cu zi. ArtBox-ul pe care l-am lansat, ne oferă ocazia de a face ceva autentic, de a ne reconecta cu lumea reală și cu noi înșine, în opoziție cu ecranele și mediul digital. Prin artă, ne dezvoltam imaginația și empatia, învățând să ne exprimăm și să comunicăm prin mijloace non-verbale, și, mai presus de toate, regăsim bucuria și satisfacția în procesul creativ.”

Planuri de viitor

„Mă văd ca un promotor entuziast al artei și culturii, cu o pasiune de a inspira copiii și adulții să exploreze universul fascinant al creației artistice. Planurile mele de viitor includ continuarea participării la expoziții și dezvoltarea proiectelor artistice, inclusiv ilustrarea cărților pentru copii.

Din 2016 până în 2023, lucrările Snejanei au participat la circa 15 expoziții organizate în Norvegia, Oslo, Drammen și alte orașe. Doar în anul 2023 lucrările sale au participat la 5 expoziții.

Articole similare