Codul îl scriau în caiet și întrebau dacă e scris corect sau nu. Interviu cu Eugen Pîrvan
Eugen Pîrvan, profesorul de programare al colegiului ”Iulia Hașdeu” cu 30 ani de experiență în pedagogie și informatică, ne-a povestit modest despre viața sa, începutul carierei și dificultățile care l-au adus unde este acum.
O.R. Spuneți-mi câte ceva despre dumneavoastră.
E.P. Drept cadru didactic, eu aș spune că mie îmi place să lucrez în clasă, dar cea mai mare plăcere e când discipolii obțin succese mai departe în domeniul care ei au învățat.
– De ce ați ales domeniul dat al muncii?
Nu mă gândeam că o să fiu profesor, inițial era specialitatea matematică informatică, în care am fost admis în anul 1986, în 1993 am finalizat facultatea. Până atunci, noi de informatică nu știam nimic, numai ce mai vedeam la televizor, poate. Pe atunci se spunea că informatica va fi viitorul.
– Cum au fost primii ani în calitate de profesor?
Inițial am avut îndreptare la liceul teoretic cu predarea în limba română din Rîbnița. Am predat un an, dar erau foarte multe probleme. În Transnistria se interzicea să fie predarea în grafia latină, salariul era în ruble transnistrene, eu trăiam în Rezina, orașul alăturat… Erau probleme financiare… Din cauza aceasta noi am hotărât să ne mutăm în Cahul. Am lucrat doi ani profesor de fizică, nu pe specialitate, și tocmai în 1996 am început să lucrez profesor de informatică, la Liceul Mihai Eminescu din Cahul. Atunci s-a început cariera mea în domeniul informaticii.
– Erau interesați elevii în subiectul informaticii?
În primul an în care am predat, elevii erau foarte interesați de informatică, programare, și atunci calculatoare nu aveam, dar ei făceau programele în caiete. Programul îl scriau în caiet și întrebau dacă e scris corect sau nu. Nu era ca în prezent, totul e pe internet și poți orice program, orice lecție să o găsești. Atunci nu erau nici cărți, erau niște reviste mai vechi, le dădeam, ei citeau.
Primele calculatoare au apărut în școli în anul 1998, achiziție a Guvernului. Aveam 11 calculatoare în clasă. Din elevii mei de atunci au ajuns și lectori la Politehnică (Universitatea Tehnică a Moldovei n.r.), sunt programatori destul de buni, am foarte mulți elevi care au devenit oameni văzuți în lumea programării.
– Recent ați primit distincție de stat, înmânată de președintă Maia Sandu, ce a însemnat pentru dvs. aceasta?
Am avut emoții foarte mari, a fost, cred că, o apreciere a activității mele pentru cei 30 ani în domeniul pedagogiei.
Noi am făcut o schimbare în 2015, când informatica s-a divizat în mai multe subdomenii precum programarea, administrarea aplicațiilor WEB, rețele de calculatoare, am făcut niște specialități mai restrânse, mai înguste, comparativ cu ce era mai înainte. Cred că aceasta a fost aprecierea respectivă.
– La ce lucrați acum?
La colegiul nostru, pentru specialitatea învățământul primar și educație timpurie, noi implementăm un proiect. Suntem implicați în acest proiect cu achiziția diferitor materiale, reparații, etc. pentru a face un spațiu educațional modern, prietenos elevilor.
Ar fi un vis de-al meu ca tot colegiul nostru să arate ca spațiul respectiv. Așteptăm să fie finalizată reparația și adus mobilierul, echipamentul, și atunci vom vedea cum ar trebui să arate o școală modernă, care ar fi prietenoasă elevilor.”
– Ce sfat ați da tinerilor care sunt interesați de programare, însă ezită să descopere domeniul?
Problema se reduce la motivație. Dacă o persoană este motivată să învețe ceva nou – o poate face. Nu trebuie să lase mâinile jos la primele probleme care apar în fața sa, trebuie să ia tot efortul cu mâinile sale, să lucreze. Aceasta se referă la orice domeniu, nu numai la programare.
Vă mulțumim pentru interviu
Pentru conformitate,
Olga Raileanu
