Publică un anunț
piatasud.md

GAL „Lunca Prutului de Jos” lansează procesul-pilot de instituire a primei Organizații de Management al Destinației în sudul țării

GAL „Lunca Prutului de Jos” lansează procesul-pilot de instituire a primei Organizații de Management al Destinației în sudul țării

Grupurile de Acțiune Locală (GAL) sunt parteneriate instituționalizate dintre sectoarele public, civic și antreprenorial cu un potențial vădit în implementarea proiectelor și promovarea turismului la nivel local și regional.

Cu o acoperire de peste 50% din teritoriul țării și cu ajutorul unui instrument de monetizare a elementelor definitorii unei destinații turistice, GAL-urile oferă o platformă optimă pentru crearea Organizației de Management al Destinației (OMD) și valorificarea potențialului turistic al Republicii Moldova. 

Pe 26 septembrie 2023, GAL-ul „Lunca Prutului de Jos” în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și Fundația poloneză Solidarity Fund PL în Moldova au lansat procesul-pilot de instituire a primei Organizații de Management al Destinației (OMD) pe platforma GAL. În cadrul parteneriatului, instituțiile vor colabora la elaborarea unui plan de acțiuni pentru a realiza politica de marketing și a coordona gestionarea componentelor destinației. 

„Instituirea unei Organizații de Management al Destinației, pilotarea acestui concept nou este unul pe cât de important, pe atât și de responsabil, pentru că avem nevoie ca într-adevăr acest concept să dea roade și, în primul rând, să beneficieze comunitățile noastre, antreprenorii și toți cei care lucrează în domeniul culturii sau antreprenorial. Acest potențial turistic pe care îl avem în Lunca Prutului de Jos ne va ajuta să promovăm Republica Moldova ca destinație turistică, ne va ajuta să dezvoltăm afacerile locale în localitățile noastre,” a menționat Andrei Chistol, Secretarul de Stat al Ministerului Culturii.

Prin crearea OMD-ului, GAL-ul „Lunca Prutului de Jos” va valorifica potențialul turistic din sudul țării, promovând locurile cu semnificație culturală, mediul ospitalier și activitățile de agrement. OMD-ul va cuprinde peste 30 de obiective turistice, inclusiv pensiuni, case rurale, ateliere culinare și de meșteșugărit, vinării, muzee, complexe de odihnă, apicultori, ansambluri etnofolclorice, și rezervația Prutul de Jos. În perioada următoare, GAL-ul va lucra la elaborarea unei strategii de dezvoltare și marketing a destinației turistice. 

„Pilotarea proiectului Organizația de Management al Destinației este o nouă treaptă pentru noi, care ne oferă noi oportunități pentru zona de sud. Avem un mare potențial de a atrage turiști în această zonă. Totodată, cea mai mare bogăție a zonei noastre sunt oamenii – oamenii care îți dau culoare, dau valoare și importanță satelor noastre din Lunca Prutului de Jos. Avem o serie de exemple când oamenii din zona noastră au înțeles că tradițiile, regiunea și oamenii trebuie promovați, astfel ca ei să rămână acasă și să inițieze o afacere,” a notat Tatiana Gălățeanu, președinta GAL-ului Lunca Prutului de Jos.

Fundația poloneză Solidarity Fund PL în Moldova susține dezvoltarea potențialului turistic al țării prin instituționalizarea și creșterea competențelor GAL-urilor ca parteneriate public-civic-antreprenorial cu capacitatea de a testa instrumente inovative și a implementa proiecte locale în domeniul turismului.

Astăzi, în Republica Moldova activează 48 de GAL-uri cu o acoperire de peste 50% din teritoriul țării, fapt ce creează premise pentru replicarea experienței de creare a OMD-ului Lunca Prutului de Jos și pentru alte destinații turistice.   

„Am venit prima dată la Lunca Prutului de Jos în 2015, la Colibași, când am pornit ideea de creare a Grupului de Acțiune Locală. Mă bucur că astăzi ne întâlnim din nou, de această data cu o altă ocazie – pilotarea OMD. Este o lecție pentru noi toți că baza dezvoltării continue sunt oamenii, dar în spate de multe ori stă organizația sau un sistem; și cred că acest fenomen se pornește acum în Lunca Prutului de Jos. Aveți un potențial enorm, pe care eu l-am văzut și pe care personal l-am experimentat. Acum s-a pornit acest proces, care este gestionat de oameni, iar organizația poate susține acest proces de valorificare a turismului, astfel încât să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a regiunii Lunca Prutului de Jos”, a remarcat Tomasz Horbowski, Director de Țară al fundației poloneze Solidarity Fund PL în Moldova.

La eveniment au participat și partenerii de dezvoltare USAID, care susțin pilotarea OMD-ului ca un model european de dezvoltare a turismului, iar GAL-urile ca exemple vii ale participării democratice a cetățenilor. Peste 60 de reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și membri ai turismului local din regiune s-au alăturat evenimentului.

Lansarea procesului-pilot de instituire a primei Organizații de Management al Destinației a avut loc în cadrul Proiectului LEADER pentru Moldova Rurală, finanțat de USAID și Asistența Poloniei și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER în Republica Moldova. Partener strategic – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. 

Articole similare