Publică un anunț
piatasud.md

Ministerul Educației: anul de studii se va încheia la 30 mai

Ministerul Educației: anul de studii se va încheia la 30 mai

Semestrul II al anului de studii 2022-2023 se va încheia la 30 mai 2023. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, transmite MOLDPRES.

Astfel, festivitatea solemnă dedicată încheierii anului școlar se va desfășura pe 30 mai, cu începere de la ora 08.30.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, instituțiile de învățământ vor finaliza până la 30 mai 2023 toate activitățile educaționale planificate.

După festivitatea dedicată „Ultimului sunet”, elevii claselor a I-a – a VIII-a și a X-a – a XI-a vor pleca în vacanța de vară. Pentru elevii claselor a IX-a și a XII-a vor urma examenele de absolvire a gimnaziului și liceului.

Decizia de finalizare a anului școlar pe 30 mai a fost anunțată anterior de autorități, în contextul pregătirilor pentru Summitul Comunității Politice Europene, care va fi găzduit de țara noastră pe 1 iunie. Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu inițiativa de a declara data de 1 iunie drept zi liberă, iar data de 2 iunie – zi liberă pentru sectorul public.

Articole similare