Publică un anunț
piatasud.md

Românii ar putea circula fără viză în SUA. Ce a declarat președintele Iohannis în cadrul vizitei de la Washington

Românii ar putea circula fără viză în SUA. Ce a declarat președintele Iohannis în cadrul vizitei de la Washington

Programul Visa Waiver permite cetățenilor din anumite țări să călătorească timp de 90 de zile în Statele Unite pentru turism, afaceri sau tranzit fără viză. Preşedintele României speră includerea țării în acest program avantajos, transmite digi24.ro

„Am abordat şi problema admiterii României în programul Visa Waiver, aspect foarte important pentru toţi cetăţenii români. Obiectivul nostru este să îndeplinim toate condiţiile pentru includerea în acest program şi suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu prea îndepărtat. Sunt foarte multe discuţii tehnice aici. Ştiţi că Visa Waiver nu este o decizie politică, este o decizie care se bazează pe date statistice. Ministerul de Externe de la noi şi ambasada de aici au luat lucrurile foarte în serios. Există campanii de conştientizare, de îmbunătăţire a ratei de acceptare şi, în acest sens, putem să avem speranţa legitimă ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve această chestiune”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă la Ambasada României de la Washington, după întrevederea de la Casa Albă cu preşedintele american Joe Biden.

Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul galei Atlantic Council Distinguished Leadership Awards.

Articole similare