Publică un anunț
piatasud.md

Siguranță în Sărbătorile de Paște: Recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Siguranță în Sărbătorile de Paște: Recomandările Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

În ajunul sărbătorilor de Sfintele Paşti, specialiștii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă,  discută cu factorii de decizie a lăcaşurilor de cult privind normele antiincendiare și regulile de siguranță, care trebuie să fie respectate în perioada sărbătorilor de Sfintele Paşti. 

În vederea asigurării unui înalt nivel de siguranţă al cetăţenilor şi slujitorilor de cult, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă solicită respectarea cu stricteţe a următoarelor:

1. ACCESUL enoriașelor în incinta lăcaşului de cult se permite în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor.

2.  MENŢINEREA uşilor de acces/evacuare în poziţie deschisă, obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros. În condiţiile unui număr foarte mare de credincioşi se recomandă desfăşurarea slujbelor religioase în exteriorul bisericii.

3. PARCAREA autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale serviciului de salvatori și pompierilor.

4. APRINDEREA şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate.

5. AMENAJAREA unor locuri pentru depunerea lumânărilor aprinse, la distanţa de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip.

6. STINGEREA lumânărilor la finisarea activităților şi evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii.

7. AMPLASAREA mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau mobilierul combustibile.

 8. VERIFICAREA la sfârșitul slujbelor a deconectării instalației electrice de la sursele de alimentare, cât şi a sistemelor de încălzire.

9. DOTAREA lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcționare.

10. MARCAREA vizibilă a ieșirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol pentru evitarea producerii de accidente.

STIMAŢI CETĂŢENI, NU UITAŢI !

PRINTR-UN COMPORTAMENT PREVENTIV, VĂ SALVAŢI VIAŢA!

„În caz de urgenţă apelaţi 112”.

Articole similare