Publică un anunț
piatasud.md

Programul Național „Investim în profesori” se extinde în grădinițe

Programul Național „Investim în profesori” se extinde în grădinițe

Programul „Investim în profesori” are ca scop investirea a circa 6 milioane de lei pentru instruirea a peste 2000 de educatori din Republica Moldova.

Angajații vor beneficia de formări gratuite, cuantificate cu 10 credite profesionale la modulul Psihopedagogie. Programul de formare continuă se va desfășura în instituțiile de învățământ preșcolar selectate (minim 70%) și online (maxim 30%), în perioada mai – decembrie 2024, conform unui orar agreat cu furnizorul de formare continuă.

Tematicile formărilor vor răspunde necesităților actuale ale cadrelor didactice, inclusiv: cadrul normativ al activității cadrului didactic, relația educatorului cu copii și cu părinții, relevanța învățării, educația incluzivă. Numărul total de ore alocat pentru formare este de 300 fiind distribuite astfel: 75 de ore contact direct, 100 de ore studiu individual, 35 de ore activitate de follow-up și 90 de ore consiliere/mentorat pe toată perioada anului 2024.

Pentru a participa la program, managerii instituțiilor de învățământ trebuie să completeze un formular conform structurii furnizate până pe data de 11 martie 2024, accesând următorul link: https://bit.ly/investim_in_educatori

În anul 2023, peste 3000 de cadre didactice din 91 de instituții din țară au beneficiat de cursuri de formare gratuite în cadrul Programului național „Investim în profesori”. În acest sens, din bugetul de stat au fost alocate 6 milioane de lei.

Articole similare