Șoferii care conduc cu geamurile deschise sunt cu 80% mai expuși la poluarea din orașe

Șoferii care conduc cu geamurile deschise sunt cu 80% mai expuși la poluarea din orașe

Conducătorii vehiculelor care se deplasează în mare parte a timpului cu geamurile deschise sunt cu 80% mai expuși la poluarea din orașe. Concluzia vine în urma unui studiu, care indică la fel că, în cazul recirculării aerului de la interior, șoferii sunt cu 80% mai protejație de particulele nocive PM 2,5 și PM 10.

Organizația Mondială a Sănătății informează că anual, din cauza poluării aerului, în lume decedează circa 7 milioane de oameni, iar 9 din 10 sunt expuși la nivele grave de poluare. Anume din acest motiv, o echipă de savanți de la Universitatea din Surrey, Marea Britanie, au elaborat un studiu pentru a analiza nivelul de poluare în 10 cele mai poluate orașe din lume, printre care: Dhaka (Bangladesh), Chennai (India), Guangzhou (China), Medellín (Columbia), São Paulo (Brazilia) și Cairo (Egipt).

După diverse probe și observații, cercetătorii au ajuns la concluzia că șoferii care circulă cu geamurile deschise în orașe sunt cu 80% mai expuși la poluarea cu particule PM 2,5 și PM 10 decât cei care preferă geamurile închise și pornirea aerului condiționat sau recircularea aerului din habitaclu.

Oamenii științei insistă că, indiferent de oraș și de mașina folosită, în situația în care geamurile sunt deschise se înregistrează cel mai mare grad de expunere la poluare pentru șoferi, de circa  91% la orele de vârf. La fel, nu fac excepție nici pasagerii, care sunt expuși la poluare pentru circa o treime din durata călătoriei.

“Ca să fim cât mai direcți, ar trebui să eliminăm cât mai multe mașini de pe străzi sau să le înlocuim cu mașini ‘verzi’ pentru ca poluarea aerului să fie redusă. Dar acesta este un vis îndepărtat în țările în curs de dezvoltare. Aerul condiționat este de neatins pentru navetiștii săraci și vulnerabili din multe țări ale lumii,” au spus savanții.

În cazul în care șoferii aleg să activeze recircularea aerului când geamurile sunt închise, aceștia sunt cu 80% mai feriți de poluarea din trafic, potrivit aceluiași studiu. Cercetătorii declară că, cel puțin teoretic, dacă mașinile noi ar avea filtre mai eficiente, expunerea șoferilor și pasagerilor la poluarea ar fi mult mai mică.

Sursa: auto-expert.md

Articole similare