Publică un anunț
piatasud.md

Circulație ilegală a drogurilor la Cantemir în valoare de circa 100 mii de lei

Circulație ilegală a drogurilor la Cantemir în valoare de circa 100 mii de lei

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI, în comun cu procurorii din Cantemir, au destructurat un grup infracțional specializat în comercializarea substanțelor narcotice în proporţii mari.

Cei trei suspecți, printre care doi minori, originari din raionul Cantemir, ar fi pus în circulație droguri de tip marijuana și Ecstasy.

În scopul probării acțiunilor ilegale ale suspecților au fost efectuate opt percheziții la domiciliile acestora, de unde polițiștii au depistat și ridicat marijuana, pastile Ecstasy, obiecte special adaptate pentru mărunțirea masei vegetale, părți componente ale aparatelor artizanale din sticlă pentru consumul substanțelor narcotice, un cântar electronic la scară mică și pachete de tip zip-lock în care erau păstrate substanțele narcotice.

Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru punerea în circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora în scop de înstrăinare.

Conform legii penale, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 7 ani.

Polițiștii continuă să efectueze măsuri speciale de investigație pentru stabilirea implicării altor persoane în activitatea infracțională.

Articole similare