Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Contrabandă cu peste 51.000 de țigări, la vama Cahul

Contrabandă cu peste 51.000 de țigări, la vama Cahul

O nouă tentativă de scoatere ilicită din țară a țigărilor dejucată de către Ofițerii Echipelor Mobile ale Serviciului Vamal.

Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de astăzi, la postul vamal Cahul, unde ofițerii Echipelor Mobile acționând în baza informației operative deținute, au supus controlului vamal un microbuz de model ,,Mercedes Sprinter” care intenționa să părăsească teritoriul Republicii Moldova. 

Șoferul mijlocului de transport fiind un conațional ce deține dublă cetățenie (MD/RO), în vârstă de 46 ani, care transporta pasageri și colete neînsoțite spre Italia. 

Astfel, după realizarea controlului de specialitate de către ofițerii Echipelor Mobile, printre coletele neînsoțite, au fost depistate 51 600 țigarete (de diferite mărci și inclusiv fără timbre de acciz) – dosite în cutii și genți, ambalate în mod intenționat ca să dea o impresie falsă că sunt colete, care aparțineau șoferului mijlocului de transport. 

Potrivit cercetărilor preliminare, bunurile urmau să fie comercializate ilegal pe piața neagră din Uniunea Europeană.

În rezultat, având în vedere că făptașul nu a putut prezenta acte ce atestă proveniența legală a țigărilor, acestea au fost ridicate în vederea confiscării, iar cazul este cercetat în continuare.