Consilierul municipal independent Vasile Vanțevici a fost oaspetele emisiunii inDIRECT din 16 ianuarie.


În cadrul emisiunii, domnul Vanțevici s-a referit la mai multe situații create în consiliul municipal Cahul, a comentat un șir de decizii ale consiliului, dar și a menționat mai multe aspecte practice din activitatea forului local.

Viceprimarii influențează trebuirile publice ca cum ar influenta irigarea în Uzbekistan

Întrebat de către un spectator dacă în acest mandat vor fi aleși ceilalți 2 viceprimari conform organigramei aprobate, domnul Vanțevici a menționat că doar primarul poate veni cu propunerea de a numi viceprimari.

„Dacă el (primarul n.r.) este în stare să gestioneze treburile publice, și nu are nevoie de dânșii (de viceprimari nr.), asta e problema primarului, noi nu putem să–i impunem să îi aibă sau să nu îi aibă. Dar în viziunea mea, dacă aparatul primarului care îl asistă în exercitarea mandatului este profesionist, funcțional și lucrează eficient, atunci viceprimarii influențează trebuirile publice ca cum ar influenta irigarea în Uzbekistan” a declarat domnul Vanțevici.

Totodată, acesta a menționat că potrivit statelor de personal, primarul municipiului Cahul ar urma să fie asistat de 3 viceprimari, la moment activează doar un viceprimar, cu toate că Până în anul 2007, în mun. Cahul erau 2 viceprimari, dar și aparatul primăriei Cahul era mult mai mic decât la moment.

Trebuie să votezi conștient, cu turma - nu merge!

Cât ține de procesul decizional, domnul Vanțevici a menționat că fiecare consilierul poartă răspundere personală, juridica pentru deciziile adoptate și este exonerat de la răspundere doar în cazul când votul lui este menționat în procesul verbal al ședinței. Răspunderea juridica presupune atât răspunderea civilă, contravențională, administrativa, cât și penală.

Întrebat de moderator cât de des a fost invitat la procuratură să dea explicații privind adoptarea unor decizii, Vasile Vanțevici a specificat: „În mandatul trecut nu am fost invita niciodată la procuratură. Pe parcursul a 4 ani, au fost contestate vreo 4-5 decizii. În consiliul care a funcționat în anii 2011-2015 am avut onoarea de a fi chemat și a da lămuriri. Consilierul nu are imunitate, nu este parlamentar, trebuie să votezi conștient, cu turma - nu merge!”.

Scoatere deciziilor „de sub masă” în cadrul ședinței, creează obiecții privind legalitatea acestora

Consilierul municipal a explicat și de ce a părăsit sala de ședințe până la finalul acesteia, fiind absent de la dezbaterea unei chestiuni, introdusă pe ultima 100 de metri pe ordinea de zi.

„La ședința precedentă de constituire și validare a mandatelor, între consilieri a fost o discuție: cum vedem funcționarea consiliului, că noi sperăm că nu se vor mai repeta cazuri când se convoacă ședința consiliului municipal Cahul și „de pe sub masă” se scot proiecte de decizii fără a se ține cont că deciziile trebuie să fie publicate cu 15 zile înainte de ședință, publicul trebuie să fie la curent cu proiectele de decizii care noi intenționăm să le adoptăm, publicul trebui să aibă posibilitatea să ne facă recomandări, să ne facă obiecții” a menționat domnul Vanțevici cu referire la modul de asigurare a transparenței procesului decizional.

Totodată, Vasile Vanțevici a specificat că ignorarea transparenței și cum, s-a exprimat, „scoatere deciziilor de sub masă” în cadrul ședinței, creează obiecții privind legalitatea acestora.

„Eu niciodată nu am participat la adoptarea unor astfel de proiecte de decizii. Eu de fiecare dată am reproșat inițiatorilor care scoteau proiecte de decizii „de sub masă”. Eu consider că chiar dacă decizia este legală, este o neglijare față de ceilalți colegi. Eu sunt dotat într-o materie, eu înțeleg ca este așa (decizie legală n.r.) Dar de ce eu trebuie să-mi privez colegul de dreptul de a se adresa la alți specialiști din afara APL să ceară o notă cât de legal este astfel de decizie. Eu tot pot să mă înșel, e omenește să greșești. Opinia colegului meu când votează o decizie trebuie să fie independentă de opinia mea și convingerea pe care i-o aduc eu lui” a punctat Vasile Vanțevici.

Toată emisiunea poate fi urmărită mai jos.

Articolul  este realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Creșterea gradului de transparență a Primăriei și a Consiliul municipal Cahul” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.