Publică un anunț
piatasud.md

Valeriu Niculenco: Nu am plecat la PSRM. M-am oprit să mă salut cu domnul Deputat Bolea

Valeriu Niculenco: Nu am plecat la PSRM. M-am oprit să mă salut cu domnul Deputat Bolea

După știrea apărută pe deschide.md și imaginile video în care a fost surprins ex-democratul Valeriu Niculenco în fața sediului OT Cahul a PSRM, acesta a venit cu o reacție.

„Nu am de gând să fug la PSRM. M-am oprit să mă salut cu domnul Bolea, mă cunosc cu domnul Bolea, am avut o discuție. Am dreptul să discut cu cine vreau” ne-a declarat la telefon domnul Niculenco.

Totodată, acesta a menționat că a părăsit rândurile Partidului Democrat împreună cu toată echipa și a reiterat că nu are de gând să devină membru al PSRM.

„Îmi pare rău că se fac astfel de jocuri murdare” a punctat domnul Niculenco.

Precizăm că  potrivit deschide.md, la data de 3 septembrie, la Cahul a avut loc o întrevedere dintre mai multe persoane „notorii” atât din Cahul cât și din Chișinău.

CITEȘTE ȘI : „Ziua ușilor deschise” la PSRM din Cahul. Ex-democrații solidari cu Andronachi, surprinși la „sfat” cu deputatul Vasile Bolea / VIDEO

Întâlnirea „de partid” a avut loc în jurul orelor 16.00-18.00 în oficiul PSRM de pe strada Republicii. Primii, după discuții, din oficiu au ieșit deputatul Vasile Bolea și președintele raionului Cahul, Marcel Cenușa. Ultimul ar fi încălcat regimul de carantină, și asta pentru că recent cu COVID-19 s-a infectat vicepreședintele raionului Vladimir Calmîc, iar Cenușa a anunțat Consiliul raional că a intrat în contact cu adjunctul său și este nevoit să se autoizoleze.   

În imaginile video publicate de deschide.md, apare și Valeriu Niculenco, șeful  Secţiei înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din Cahul.

Articole similare