Cum să aduci bani și servicii publice mai bune în localitățile din Moldova
Republica Moldova este împărțită în atâtea piese încât cu circa 3 mln de locuitori, țara are 898 de primării, 32 de raioane, 13 municipii, o unitate teritorială autonomă și teritoriul din stânga Nistrului împărțit în cinci raioane și un municipiu.
Nouă din zece localități înregistrează o populație mai mică de 5000 de oameni, arată un studiu realizat în 2018. Această fragmentare a țării pe sute de unități administrative nu permite dezvoltarea localităților, pentru că resursele financiare de care dispune fiecare primărie sunt prea mici pentru a putea implementa proiecte de infrastructură, de exemplu.
Totodată, deși reforma teritorial-administrativă și descentralizarea este adesea prezentată ca o strategie eficientă de dezvoltare, autoritățile publice locale încearcă să înțeleagă ce schimbări ar putea aduce și dacă asta ar însemna că vor rămâne fără un loc de muncă.
De aceea, am încercat să înțelegem care ar fi avantajele, dar și dezavantajele acestei reforme, și cum se descurcă alte state de la care să ne inspirăm.
Soluția găsită de Estonia
Estonia, cu o populație de aproape 1,3 mln de locuitori, până în 2017 avea 213 municipii. Cei mai mulți locuiau în zonele urbane mari, fiind atrași de locuri de muncă bine plătite și posibilitatea de a crește în carieră. Acest lucru a redus simțitor din veniturile obținute de zonele rurale în urma impozitelor și a taxelor achitate de localnici, singurii care mai rămâneau fiind persoanele în etate care nu generau venituri.
Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), administrațiile locale din Estonia erau preocupate de lipsa angajaților și de numărul sarcinilor care creștea continuu. Astfel, de cele mai multe ori, funcționarii publici se ocupau mai mult de combaterea consecințelor, decât cu luarea măsurilor preventive. În același timp, birocrația a crescut, rezultând în mai multă muncă la documente și mai puțin contact cu cetățenii.
Scăderea numărului oamenilor din regiuni le-a făcut și pe autoritățile publice locale, care se opuneau cel mai mult acestei reforme de frica pierderii locurilor de muncă, să înțeleagă că e o tendință pe termen lung și că e nevoie urgent de o schimbare. Lipsa veniturilor suplimentare le făcea și mai dependente de deciziile luate de autoritățile publice centrale, care nu erau dispuse să ofere bugete mai mari.
Astfel, în iunie 2016 a demarat reforma teritorial-administrativă. Unul din criteriile de formare a noilor municipii a fost numărul populației – minim 5000 de locuitori, numărul recomandat fiind de 11.000 (numărul poate fi mai mic, în funcție de specificul local, cum ar fi în cazul administrațiilor insulare). Autoritățile locale erau libere să aleagă cu care localități vor fuziona, centrul administrativ fiind ales cu votul majorității. Localitățile care nu au mers pe această cale în mod voluntar, au fost repartizate la inițiativa guvernului.
Procesul de reorganizare s-a încheiat în 2018, înainte de alegerile locale. Numărul de municipii a fost redus de la 213 la 79. Dacă înainte media numărului de locuitori ai fiecărui municipiu era de 6349 de oameni iar suprafața pe care o ocupa era de 204 km pătrați, după descentralizare un municipiu aduna 17152 de oameni pe o suprafață totală de 550 km pătrați.
„Mutarea” centrelor administrative și mărirea distanței dintre cetățeni și serviciile publice nu prezintă neapărat o problemă pentru estonieni, deoarece majoritatea acestor servicii (99%) au fost digitalizate. De asemenea, în Estonia, 90% din cetățeni au acces la internet.
Deși digitalizarea serviciilor publice a permis și debirocratizarea mai multor procese, mai există încă lacune în acest domeniu, în principal din cauza evoluției mai lente a digitalizării, printre altele.
Reforma administrativă a dus la reducerea nesemnificativă a locurilor de muncă în administrațiile locale, cu doar 335 (9%), trecând de la 3762 de locuri de muncă la 3426, majoritatea funcțiilor fiind cele de șefi și secretari în administrațiile locale. Însă, a crescut simțitor numărul personalului calificat care să asigure servicii de calitate cetățenilor.
