Publică un anunț
piatasud.md

Douăzeci de ambulanțe noi au fost donate echipelor de asistență medicală urgentă din R. Moldova

Douăzeci de ambulanțe noi au fost donate echipelor de asistență medicală urgentă din R. Moldova

Echipele de asistență medicală urgentă au primit autosanitare noi, procurate de Fondul Organizației Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii, informează Ministerul Sănătății.

Autosanitarele au fost oferite în contextul crizei refugiaților veniți din Ucraina, iar valoarea acestora constituie 900 de mii de dolari. Cu ajutorul acestor ambulanțe va fi acordată asistență medicală de urgență atât localnicilor din zonele rurale, cât și persoanelor refugiate.

19 autosanitare sunt destinate punctelor de asistență medicală urgentă – Substația de asistență medicală urgentă (SAMU) Olănești, Volintiri, Copanca, Tocuz, Valea Perjei, Tvardița, Copceac, Cișmichioi, Cotiujenii Mari, Călărașeuca, Sudarca, Vadul lui Vodă, Molovata, Pripiceni-Răzeși, Vărăncău, Călinești, Costești, Larga, Slobozia Mare. SAMU Dubăsari va primi și ea o ambulanță.

Amintim că pe 11 ianuarie, substațiile de asistență medicală urgentă teritoriale au primit 13 autosanitare de terapie intensivă mobilă (tip C) pentru operativitatea acordării primului ajutor calificat, în cazul urgențelor medico-chirurgicale majore, cele traumatologice, cardiovasculare, respiratorii, neurologice, pediatrice.

Articole similare