Vanțevici: Ion Groza își poate pierde mandatul de Deputat
Solicitat să comenteze decizia Consiliului raional Cahul prin care a fost acceptată demisia președintelui raionului Cahul, juristul Vasile Vanțevici ne-a declarat că aceasta ar încălca anumite legi.
„E prea puțin de a lua act de demisia Președintelui. Trebuia un act prin care el ar fi revocat din funcție, să fie acceptată demisia. Da, dumnealui a depus o cerere, dar trebuia să fie și o decizie, sa fie revocat din funcție în legătura cu demisia anunțată” ne-a declarat Vasile Vanțevici.
Totodată, domnul Vanțevici menționat care ar fi urmările acestei decizii: „Toate dispozițiile care o sa fie adoptate de așa-zisul Președinte interimar, sunt lovite de nulitate absolută, ori competențele sunt stabilite prin legea APL și nu putea Consiliu să-i acorde cuiva mai multe atribuții decât prevede Legea. Cum este formulată decizia, domnul Groza o să dețină după 9 aprilie, în continuare mandatul de Președinte al raionului Cahul și mandatul de Deputat pentru ca aceștia (consilierii raionali n.r) nu au dispus revocare lui în legătură cu incompatibilitatea și cererea de demisie depusă”.
„ În situația la zi, Ion Groza își poate pierde mandatul de deputat” a punctat Vasile Vanțevici.
Precizăm că astăzi, de către un consilier raional Cahul fost depusă o sesizare la OT Cahul a Cancelariei de Stat prin care se solicită efectuarea controlului de legalitate a deciziei Consiliului raional Cahul nr. 17 din 28.03.2019 „Cu privire la demisia din funcția de președinte al raionului Cahul a dlui Ion Groza”.